Codrin Ștefănescu, despre amnistie și grațiere: „Vom avea câteva surprize în februarie”

61991270
Pro TV

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a precizat luni că social-democrații nu au renunțat și că discută în interiorul partidului despre amnistie și grațiere.

„Ordonanţa pe coduri va exista cât de curând. Este o chestie pe care ne-am asumat-o la Consiliul Naţional. Aţi văzut că acum ne-a anunţat domnul Tudorel Toader de ordonanţa pe completuri. (...) Toate se vor da. Şi vă spun un singur lucru: noi nu am renunţat şi este o discuţie foarte serioasă şi aplicată în interiorul partidului pe amnistie şi graţiere. Pentru că, vă repet, suntem ţara în care s-au produs nişte lucruri unice pe planetă, legate de încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului", a declarat Codrin Ştefănescu, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, PSD va anunţa „câteva surprize în luna februarie".

„La nivel central (...) nu vom ceda nici măcar un milimetru în tot ce ne-am propus. Vom merge mai departe cu toate modificările de coduri, vom merge cu modificări de legi foarte importante, vom avea câteva surprize în luna februarie pe care le vom anunţa. Vom merge mai departe cu tot ce înseamnă politici naţionale pentru binele românilor, privind modul în care îi facem să înţeleagă pe cei din marile companii că trebuie să îşi plătească taxele şi impozitele în România, pentru că aici au şi ei profit. Vom continua mai departe cu programul de majorare de pensii şi salarii, aşa cum a fost anunţat", a mai spus Ştefănescu.

Întrebat de jurnalişti ce surpriză pregăteşte PSD pentru luna februarie, secretarul general al partidului a răspuns: „E legată de mediul legislativ. (...) Mai modificăm nişte lucruri şi mergem înainte. Luaţi cu atenţie declaraţia de la Consiliul Naţional a domnului Liviu Dragnea şi o să vedeţi că acolo este un punctaj pe ceea ce facem. (...) În februarie vor fi câteva anunţuri, inclusiv pe mediul economic şi pe zona fiscală".

Codrin Ştefănescu, ministrul Turismului, liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, Eugen Nicolicea, parlamentari şi membri din conducerea Organizaţiei judeţene PSD au susţinut luni o conferinţă de presă la Sibiu, în timp ce câţiva protestatari au scandat lozinci anti-PSD în faţa sediului.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat în 10 decembrie că în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD s-a discutat şi decis oportunitatea aprobării unei ordonanţe de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală în sensul adoptării acelor articole care au fost declarate constituţionale.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat, în aceeaşi zi, că o ordonanţă privind modificarea codurilor penale ar putea fi dată în condiţiile în care „este o istorie care nu se mai termină" în această privinţă. „Colegii noştri au motivat pentru că este o istorie care nu se mai termină. Şi am zis, pe articolele declarate constituţionale n-am vedea de ce să nu se dea OUG", a declarat Dragnea la finalul şedinţei CExN al PSD.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61992045
Adrian Țuțuianu anunță că s-a înscris în Pro România. „Am meditat îndelung”

Senatorul Adrian Țuțuianu a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că s-a înscris în formațiunea Pro România, condusă de Victor Ponta.

62016216
Codrin Ştefănescu și Eugen Nicolicea, huiduiţi la PSD Sibiu: "Huooo! Partid de hoţi". VIDEO

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănscu, deputatul Eugen Nicolicea şi Bogdan Trif, preşedintele PSD Sibiu şi ministru al Turismului, au fost huiduiţi, luni după-amiază, la Sibiu.

61933000
Ludovic Orban anunță demiterea președintelui PNL Giurgiu, trimis în judecată de DNA

Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a decis luni, la propunerea preşedintelui formaţiunii, Ludovic Orban, demiterea liderului PNL Giurgiu Marin Anton.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 64 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Download
O navă comercială care venea spre Constanța, lovită de 3 drone în apele Bulgariei. Este a cincea atacată luna aceasta

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autorităţile de la Sofia, transmite agenţia EFE.

Darko Peric
Cine e celebrul actor din „Casa de Papel” căsătorit cu o româncă. A făcut facultatea în România și vine aici în fiecare an

Publicul îl cunoaște în special pentru rolul “Helsinki” din serialul fenomen spaniol „Casa de Papel”, dar povestea actorului sârb Darko Perić a început în România, în anii ‘90, când a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București.