Ciolacu: Avem Spaţiul Schengen; până se desfiinţează, România doreşte să adere şi vom continua negocierile

62390686

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că România doreşte în continuare să adere la Spaţiul Schengen şi va continua negocierile în acest sens.  


Prim-ministrul a făcut precizarea chestionat fiind de jurnalişti ce se întâmplă cu Spaţiul Schengen în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că acesta nu mai funcţionează.

"Întreaga Europă a spus (că Schengen nu mai funcţionează - n.r.) şi a zis Consiliul European acest lucru şi sunt foarte multe ţări care au cerut, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, o gestionare mai strictă a persoanelor când trec graniţa. Avem Spaţiul Schengen. Până când el se desfiinţează, România doreşte să adere şi vom continua negocierile. Încercăm ca în luna decembrie să ajungem cât mai aproape cu această negociere. În acest moment, domnul prim-ministru Nehammer nu doreşte ca România să adere la Spaţiul Schengen. Vom continua şi pe căi diplomatice şi cu absolut toată puterea de convingere să modificăm această părere total nedreaptă şi incorectă a domnului cancelar Nehammer", a spus Ciolacu, prezent la Târgul Indagra.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, ca Daniel Constantin, fost președinte al Partidului Conservator și mebru al formațiunii din 2020, să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior.

Ce le-a spus Ilie Bolojan liderilor PNL la câteva ore după ce a acceptat „pachetul de relansare economică” al PSD
Ce le-a spus Ilie Bolojan liderilor PNL la câteva ore după ce a acceptat „pachetul de relansare economică” al PSD

Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, le-a propus, luni, colegilor de partid, în prima şedinţă a Biroului Politic Naţional, ca asumarea răspunderii pentru reforma administraţiei şi pentru pachetul de relansare economică să aibă loc în 29 ianuarie.

Ce l-a asigurat Nicușor Dan pe șeful forțelor NATO din Europa. Generalul SUA Alexus G. Grynkewich, promisiune la Cotroceni
Ce l-a asigurat Nicușor Dan pe șeful forțelor NATO din Europa. Generalul SUA Alexus G. Grynkewich, promisiune la Cotroceni

Cel mai important comandant operațional NATO, un general american, este, în aceste zile, în România.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.