Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO Trăiesc de 60 de ani împreună și s-au vindecat în același salon. Povestea emoționantă a unui cuplu din Spania

Spania trece prin clipe grele din cauza răspândirii noului coronavirus. Peste 10.000 de oameni și-au pierdut viața.

Virusul poate fi însă învins, indiferent de vârstă. La Sexta oferă exemplul emoționant al unui cuplu: Conchin, de 85 de ani, și Miguel, de 86 ani.

După șase decenii de viață împreună, aceștia s-au vindecat de Covid-19 în același salon, într-un spital din Murcia. Externarea lor a fost primită ca o sărbătoare.

În ciuda oboselii, personalul medical s-a adunat pe holuri ca să îi aplaude și să le cânte: ”Da, se poate!”. 

Un alt caz fericit vine dintr-un spital din Orense. Estrella are aproape 100 de ani și este în mare măsură vindecată. ”E ca și cum o mașină are o caroserie veche, dar un motor impresionant”, a declarat nepoata sa.

Citește și
Spital Barcelona
Gest emoționant într-un spital din Spania. Cum a fost anunțat un tânăr că tatăl său respiră singur

Iar la Madrid, o pacientă de 103 ani a ieșit de la terapie intensivă. Pentru toți, personalul medical și alți pacienți au cântat: ”Da, se poate!”

În total, aproape 27 de mii de persoane infectate cu noul coronavirus au fost declarate vindecate în Spania.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult