Viktor Orban: Vor reveni anii de pace. Liderii care sunt prietenii Ungariei, în opinia premierului ungar

viktor orban
IMAGO

Ungaria va începe anul 2025 cu un avânt rapid, politica de război va fi înlocuită de politica anilor de pace, iar ţara va înregistra din nou mari succese economice - a declarat prim-ministrul Viktor Orbán, într-un interviu pentru "Magyar Nemzet", relatează MTI.

El a precizat că în politică nu există ani uşori, dar „niciodată nu s-au aliniat stelele atât de nefavorabil”, iar ultimii patru ani au fost cei mai dificili de când activează în viaţa politică, de la căderea regimului comunist. Viktor Orbán a precizat că nu a mai întâlnit o perioadă atât de ghinionistă, deoarece în lumea occidentală sunt simultan la putere mai mulţi lideri „dezrădăcinaţi, adepţi ai unor idei periculoase, incapabili să-şi apere ţările”.

„După alegerile din 2020, care au fost în mod evident fraudate pentru a-l împiedica pe Donald Trump să rămână preşedinte, în decurs de un an, Angela Merkel, puternicul şi stabilul cancelar al Germaniei, a părăsit scena politică, iar sistemul politic complex al Franţei şi-a arătat latura mai urâtă” – a spus Orban, adăugând că în aceeaşi perioadă a început un conflict, „dincolo de capacităţile” Ungariei, cu Rusia.

Referindu-se la revenirea lui Donald Trump, Viktor Orbán a subliniat că scopul politicii externe a unei ţări sănătoase este să-şi facă prieteni, adică să existe cât mai multe ţări interesate în succesul Ungariei. Pe lângă preşedintele american, Orbán a menţionat liderii din China, Turcia, Israel şi Rusia drept parteneri şi prieteni, subliniind că aceste prietenii trebuie să aducă beneficii tangibile fiecărui ungur.

Prim-ministrul a declarat că ungurii vor beneficia semnificativ de pe urma unui sistem echitabil de vize şi a unui acord care să excludă dubla impozitare între Ungaria şi Statele Unite, iar investiţii americane semnificative vor ajunge în Ungaria. Totodată, lumea va deveni mai sigură, vom fi mai aproape de pace şi „poate chiar o vom atinge”, a adăugat politicianul.

Citește și
Ali Larijani
Replica iranienilor după amenințarea lui Donald Trump: „Să aibă grijă de soldaţii săi”

Referindu-se la preşedinţia ungară a Consiliului Uniunii Europene, Viktor Orbán a declarat că aceasta va rămâne în memorie pentru mult timp, deoarece a iniţiat o misiune de pace, a extins spaţiul Schengen, a avansat integrarea Balcanilor, a creat consens între miniştrii agriculturii şi – prin adoptarea Declaraţiei de la Budapesta privind competitivitatea – a reuşit să obţină un acord privind scenariul de salvare a economiei europene.

Comentând asupra stării economiei naţionale, prim-ministrul a precizat că Ungaria a rezistat celor trei ani de război, „am încercat să depăşim criza în viraj” şi, într-o oarecare măsură, să folosim situaţia în avantajul nostru, dar acest lucru nu a reuşit nimănui în Europa. Cu toate acestea, Viktor Orbán consideră o realizare importantă faptul că Ungaria nu a regresat şi nu a ajuns în starea în care se află majoritatea economiilor europene în ceea ce priveşte competitivitatea.

Acesta a afirmat că războiul se va încheia în anul 2025, „fie printr-o negociere de pace, fie prin distrugerea unuia dintre combatanţi”.

Viktor Orbán a adăugat că Ungaria trebuie să-şi păstreze calitatea de membru al Uniunii Europene şi să caute cooperarea cu Bruxelles, dar nu trebuie să urmeze direcţia impusă de acesta. Premierul a adăugat că birocraţia de la Bruxelles este mare şi puternică, dispune de mulţi bani şi de resurse, iar cei care se abat de la linia lor politică trebuie să lupte constant pentru suveranitatea lor, ceea ce face şi Ungaria.

„Dar, dacă nu am fi făcut acest lucru, familiile din Ungaria ar fi plătit de trei-patru ori mai mult pentru energie decât în prezent, scenele de la Magdeburg s-ar fi putut petrece şi în oraşele din Ungaria, iar în cele 300 de miliarde de euro pe care occidentalii le-au dus în Ucraina s-ar fi aflat şi banii noştri, fără să ştim cum să ieşim dintr-un război imposibil de câştigat”, a conchis prim-ministrul Ungariei.

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Replica iranienilor după amenințarea lui Donald Trump: „Să aibă grijă de soldaţii săi”
Replica iranienilor după amenințarea lui Donald Trump: „Să aibă grijă de soldaţii săi”

Ali Larijani, un consilier al liderului suprem iranian, i-a sugerat, vineri, lui Donald Trump să „fie prudent” în cazul unei intervenţii în Iran.

Trump amenință că este pregătit să intervină dacă Iranul va ucide protestatari paşnici: „Suntem înarmaţi şi gata de acţiune”
Trump amenință că este pregătit să intervină dacă Iranul va ucide protestatari paşnici: „Suntem înarmaţi şi gata de acţiune”

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că, dacă Iranul va împuşca şi va ucide protestatari paşnici, atunci Statele Unite ale Americii vor interveni, relatează Reuters şi AFP.

Ce au răspuns europenii întrebați dacă vor ca Ucraina să câștige războiul și să primească ajutoare pe termen nelimitat
Ce au răspuns europenii întrebați dacă vor ca Ucraina să câștige războiul și să primească ajutoare pe termen nelimitat

Europa este împărţită între a continua să sprijine Ucraina sau a încuraja o pace negociată. Aproape două treimi din populaţia Regatului Unit (70 %), Spaniei (66 %) şi Poloniei (65 %) afirmă că doreşte ca Ucraina să câştige războiul.

Recomandări
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România

Investiţiile publice vor fi motorul principal de creştere în 2026, prin continuarea proiectelor din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune şi investiţii consistente în infrastructură, energie şi dezvoltare locală, spune ministrul Finanţelor.

Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada
Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic, care vizează mai multe regiuni ale ţării şi zonele montane, până sâmbătă seară.

Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.