Un român din Italia a fost arestat imediat după ce a fost supus unui control de rutină pe stradă. Ce au descoperit polițiștii

carabinieri
Shutterstock

Un român din Italia a fost arestat de carabinieri la scurt timp după ce a fost supus unui control de rutină pe Via Degli Estensi din San Felice sul Panaro, provincia Modena.

Duminica trecută, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost oprit de către oamenii legii pe stradă și a fost rugat să se legitimeze.

Individul, care nu are un domiciliu stabil pe teritoriul Italiei, a prezentat o carte de identitate românească.

Surpriză! La scurt timp, omenii legii au constatat că actul era fals.

Bărbatul a fost condus la secția de poliție, acolo unde a fost amprentat în vederea identificării, informează sulpanaro.net.

Individul a fost reținut pentru deținerea unui document de identitate fals.

Ulterior, Tribunalul din Modena a dispus arestarea preventivă a acestuia.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Un român care transporta pal în Italia este cercetat după ce polițiștii din Arad i-au controlat TIR-ul. Ce au găsit de fapt
Un român care transporta pal în Italia este cercetat după ce polițiștii din Arad i-au controlat TIR-ul. Ce au găsit de fapt

Cinci migranţi din Sri Lanka au fost prinşi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, când încercau să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un locaş special amenajat într-un TIR care mergea în Italia.

Un român a fost prins în Italia cu 121 de telefoane furate din Elveția. Unde erau ascunse | FOTO&VIDEO
Un român a fost prins în Italia cu 121 de telefoane furate din Elveția. Unde erau ascunse | FOTO&VIDEO

Un român în vârstă de 40 de ani a fost prins de polițiștii italieni cu 121 de telefoane mobile. Acestea ar fi fost furate tocmai din Elveția, de la participanții unui festival.

Un român care voia să plece în Italia a fost reținut de polițiști pe aeroportul din Timișoara. Ce au aflat oamenii legii
Un român care voia să plece în Italia a fost reținut de polițiști pe aeroportul din Timișoara. Ce au aflat oamenii legii

Un urmărit general şi mai mulţi cetăţeni străini aflaţi în şedere ilegală în spaţiul Schengen au fost depistaţi cu ajutorul aplicaţiei eDAC, a informat, duminică, Poliţia de Frontieră.

Un român beat a intrat într-o biserică din Italia și a distrus obiecte de cult. Cum l-au surprins polițiștii
Un român beat a intrat într-o biserică din Italia și a distrus obiecte de cult. Cum l-au surprins polițiștii

Un român de 41 de ani a vandalizat biserica San Benedetto din Milano. Acesta este acuzat că a distrus mai multe obiecte de cult.

 

Un şofer român este cercetat penal după ce a încercat să iasă din țară. Ce ascundea în TIR-ul cu care se îndrepta spre Italia
Un şofer român este cercetat penal după ce a încercat să iasă din țară. Ce ascundea în TIR-ul cu care se îndrepta spre Italia

Un şofer român de 21 de ani este cercetat penal după ce, în noaptea de miercuri spre joi, a fost prins că încerca să scoată din ţară 12 migranţi din Sri Lanka, pe care i-a ascuns în cutii din lemn în care ar fi trebuit să fie piese auto pentru Italia.

Recomandări
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

De ce au crescut atât de mult impozitele. Guvernul a explicat ce s-a schimbat în metoda de calcul
De ce au crescut atât de mult impozitele. Guvernul a explicat ce s-a schimbat în metoda de calcul

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu. Executivul a explicat și cum se calculează impozitele pentru mașini.