Un polițist suedez a descoperit că bunicul său este un hoț român, în timp ce vizita un muzeu
Michael Cojocaru, 23 de ani și sora sa Caroline Cojocaru, provin dintr-o familie de români emigrați în Suedia înainte de căderea comunismului. Tânărul a venit în România pe 24 septembrie pentru a asista la ceremonia de absolvire a facultății a surorii lui, care a studiat medicina la București.
Cât timp fata se pregătea de eveniment, Michael a decis să piardă vremea în Muzeul Kitsch-ului din Capitală, care include, printre altele, și o secțiune dedicată perioadei comuniste din România, potrivit BalkanInsight.
Aici, tânărul a găsit copia unei cărți publicate de Ministerul de Interne în 1968, intitulată „Hoții de buzunare, infractorii care operează în trenuri și tâlhari”.
Din curiozitate, Michael și-a căutat numele rudelor sale și după mai multe încercări, un nume i-a sărit în ochi: Constantin Simion, același purtat și de bunicul său.
În cartea respectivă, Simion Cojocaru este descris ca un hoț de buzunare condamnat de șapte ori la închisoare.
Tânărul spune că nu avea foarte multe informații despre bunicul său, pentru că mama sa refuza să vorbească despre el după ce acesta și-a părăsit familia.
"Nu știam foarte multe despre bunicul meu din partea mamei. Singurul lucru pe care îl știam era că îl chema Constantin Simion, iar numele de familie al mamei sale era Gavrilă", a spus el.
La început, românul a crezut că este vorba doar despre o coincidență, însă apoi a descoperit că lui Simion Constantin i se mai spunea și "Gavrilă", era născut în București, iar din poze semăna foarte tare cu el. Mai mult, Michael a descoperit că bărbatul respectiv locuia în cartierul Tei, iar bunica sa i-a confirmat că acolo locuia și bunicul său.
"S-a născut în București în 1926 și seamănă foarte bine cu mine la ochi și pomeți", spune Michael în timp ce analiza pozele făcute bunicului său de miliție.
Atunci i-a fost clar că bărbatul respectiv, care fusese condamnat de șapte ori pentru furt, era chiar bunicul său.
"Acum știu că bunicul meu a fost de partea greșită a legii. Mă bucur că am aflat cine a fost", a spus Michael.
Sursa: Balkan Insight
Dată publicare: 01-11-2019 21:29