Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un copil de nouă ani a trăit singur doi ani după ce mama sa l-a abandonat și s-a mutat cu iubitul ei. Cum a supraviețuit

Un minor de nouă ani din Franța a locuit singur timp de doi ani în casă și a supraviețuit mâncând conserve primite de la vecini.  

Băiatul a început să locuiască singur într-un apartament situat în apropiere de cimitirului din Nersac, la vest de Angoulême, în 2020, când mama lui l-a părăsit și s-a mutat la noul ei iubit, într-o altă localitate.

Vecinii din bloc și-au dat seama că băiatul avea nevoie de ajutor și din când în când îl aprovizionau cu alimente. Ei zăreau chipul la fereastră, dar și-au dat seama că locuiște singur abia după ani, când băiatul împlinise deja 11 ani, atunci alertând și autoritățile, scrie Le Parisien.

În urma unei anchete, mama băiatului a fost trimisă în judecată pentru neglijență și a fost condamnată, săptămâna aceasta, la 2 ani de închisoare.

Potrivit anchetei autorităților, băiatul a fost lăsat să trăiască singur de mama sa de 36 de ani, când avea doar 9 ani și era elev în clasa a IV-a. Timp de doi ani, mama a venit rareori la copil pentru a-i aduce mâncare, au spus martorii la proces. Femeia a negat acuzațiile și a susținut că trăia cu minorul, dar a fost contrazisă de vecini. De asemenea, perchezițiile jandarmilor au confirmat că în apartament nu se aflau haine de adult.

Citește și
caine
Copil mușcat de mâini și de față, în Suceava, de un câine abandonat de stăpân

Băiatul, în cea mai mare parte a timpului, mânca biscuiți, cutii de conserve sau roșii furate de pe un balcon din apropiere. „Am făcut o mică grădină, iar micuțul venea discret să ia roșii pentru a le mânca", a declarat o vecină.

Apartamentul în care locuia era neîncălzit și nu avea electricitate. Băiatul se înfășura în pături pentru a face față lunilor de iarnă. Totuși, aceste condiții teribile nu l-au împiedicat să meargă zilnic la școală, unde se descurca bine și unde profesorii nu au observat nimic în neregulă cu această situație. „Era zâmbitor, un elev foarte bun, mereu curat, politicos. Nu era niciun semn că ar fi fost abandonat", a confirmat Barbara Couturier, primarul din Nersac.

Unii colegi de clasă începuseră să aibă îndoieli: „Le spunea colegilor de clasă că mănâncă singur și că ia autobuzul singur. Nu ieșea, rămânea acasă", a declarat un camarad pentru TF1.

În prezent, băiatul trăiește în plasament la o familie și spune că nu mai vrea să își vadă mama.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult