UE ar putea lansa un program comun de împrumuturi pentru apărare, cu granturi pentru statele membre. „Este posibil”

62481479
Shutterstock

Uniunea Europeană ar putea lansa în viitor un nou program comun de împrumuturi pentru cheltuieli de apărare, care să includă şi granturi pentru statele membre, scrie Reuters citat de News.ro.

„În timp s-ar putea implementa un program care să includă granturi europene. Cred că este posibil”, a declarat miercuri Nicola Mai, analist principal în domeniul datoriei suverane europene la gigantul financiar PIMCO, adăugând că vede o ”probabilitate mai mare de 50%” ca acest scenariu să se concretizeze.

UE creează în prezent un cadru care să permită statelor membre să cheltuie până la 800 de miliarde de euro, în principal prin modificarea regulilor fiscale, pentru a încuraja creşterea cheltuielilor naţionale. De asemenea, este planificată o linie de împrumuturi în valoare de 150 de miliarde de euro pentru apărare, bani care vor fi obţinuţi prin emiterea de obligaţiuni la nivel european.

Totuşi, nivelurile ridicate ale datoriilor şi deficitelor bugetare vor limita probabil capacitatea unor mari economii, precum Italia şi Spania, care în prezent alocă sub 2% din PIB pentru apărare, faţă de pragul de 3% pe care NATO îl doreşte, dar şi a Franţei, de a-şi creşte rapid bugetele militare.

Potrivit lui Mai, un program comun al UE, care să includă atât împrumuturi, cât şi granturi, ar putea fi o soluţie pentru a sprijini statele membre cu capacitate fiscală redusă să contribuie la efortul colectiv de apărare într-un context geopolitic tot mai tensionat.

Citește și
Actorul Bobby J. Brown din ”The Wire” a murit recent într-un incendiu. Este al treilea actor din serial care moare
Actorul Bobby J. Brown din ”The Wire” a murit recent într-un incendiu. Este al treilea actor din serial care moare

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Actorul Bobby J. Brown din ”The Wire” a murit recent într-un incendiu. Este al treilea actor din serial care moare
Actorul Bobby J. Brown din ”The Wire” a murit recent într-un incendiu. Este al treilea actor din serial care moare

Actorul Bobby J. Brown din „The Wire” a murit recent într-un incendiu izbucnit într-o anexă a locuinţei sale din statul Maryland, devenind al treilea membru al distribuţiei apreciatului serial, care s-a stins din viaţă începând din decembrie.

Neil Sedaka, cântăreţul şi compozitorul a zeci de hituri din anii ’60 şi ’70, a murit la vârsta de 86 de ani
Neil Sedaka, cântăreţul şi compozitorul a zeci de hituri din anii ’60 şi ’70, a murit la vârsta de 86 de ani

Neil Sedaka, cântăreţ şi compozitor de succes, artist de top în primii ani ai rock ‘n’ roll-ului, cu un al doilea val de popularitate în anii 1970, a murit, anunţă CNN, potrivit News.ro.

Trump anunță că ia în calcul o „preluare pașnică a controlului” Cubei: „Ei n-au bani, n-au nimic”
Trump anunță că ia în calcul o „preluare pașnică a controlului” Cubei: „Ei n-au bani, n-au nimic”

Donald Trump anunță că ia în calcul o „preluare pașnică a controlului” Cubei, fără a oferi detalii, în contextul presiunilor exercitate de Washington asupra liderilor insulei, relatează AFP.

Recomandări
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.

Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel
Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa şi Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.

Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO
Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO

Cel mai mare tunel rutier din țară, aflat în construcție pe traseul unei autostrăzi în vestul țării, prinde contur.