UE ar putea aproba un nou vaccin anti-COVID. Compania americană Johnson & Johnson a depus cerere de autorizare

johnson and johnson
Shutterstock

Compania farmaceutică americană Johnson & Johnson a depus cerere de autorizare pentru vaccinul său contra COVID-19 în Uniunea Europeană, a anunţat marţi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), precizând că o decizie este aşteptată în martie.

Acesta ar fi al patrulea aprobat în Uniunea Europeană, dacă primeşte undă verde de la Agenţia cu sediul în Amsterdam.

"EMA a primit cerere de autorizare de punere pe piaţă a vaccinului contra COVID-19 dezvoltat de Janssen-Cilag International N.V..", a indicat Agenţia, făcând referire la filiala europeană a Johnson & Johnson, transmite News.ro

Experţii europeni "ar putea emite o părere la mijlocul lui martie, cu condiţia ca datele companiei cu privire la eficienţă, siguranţă şi calitate a vaccinului să fie suficient de complete şi convingătoare", potrivit EMA.

Vaccinul Johnson & Johnson a fost supus unei evaluări continue de EMA de la 1 decembrie.

Citește și
Vaccin
China a arestat liderul unei grupări care vindea soluție salină și apă minerală drept vaccin Covid-19

Cele trei vaccinuri autorizate până în prezent pe piaţa europeană sunt cele de la AstraZeneca, Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Comisia Europeană a comandat 200 de milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson, cu o opţiune pentru 200 de milioane în plus. 100 de milioane de doze trebuie să fie livrate de acum până în iunie dacă vaccinul este autorizat.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incredibil! Fotbalistul era să facă KO un fan la prezentarea oficială
VIDEO Incredibil! Fotbalistul era să facă KO un fan la prezentarea oficială
Citește și...
UE ar putea folosi vaccinuri AstraZeneca produse în India. Negocieri cu Moderna pentru 150 mil. doze
UE ar putea folosi vaccinuri AstraZeneca produse în India. Negocieri cu Moderna pentru 150 mil. doze

Uniunea Europeană negociază cu americanii de Moderna achiziția a încă 150 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.

China a arestat liderul unei grupări care vindea soluție salină și apă minerală drept vaccin Covid-19
China a arestat liderul unei grupări care vindea soluție salină și apă minerală drept vaccin Covid-19

Autoritățile din China au arestat creierul unei înșelătorii de milioane de dolari care vindea soluție salină și apă minerală drept vaccin Covid-19, anunță BBC.

Vaccinuri frauduloase, „aparent de origine rusă”. Avertismentul autorităților belgiene
Vaccinuri frauduloase, „aparent de origine rusă”. Avertismentul autorităților belgiene

Autorităţile sanitare belgiene au avertizat marţi cu privire la apariţia unor vaccinuri frauduloase, "aparent de origine rusă", şi au cerut populaţiei să nu cumpere aşa ceva, relatează EFE.

Recomandări
Rusia acuză SUA de „piraterie de secol XXI” după confiscarea petrolierului Marinera. Echipajul navei ar putea fi judecat
Rusia acuză SUA de „piraterie de secol XXI” după confiscarea petrolierului Marinera. Echipajul navei ar putea fi judecat

Parlamentarul rus Leonid Sluţki a denunţat confiscarea navei Marinera de către SUA drept „piraterie de secol XXI”, iar Ministerul de Externe rus a cerut eliberarea echipajului. Casa Albă a precizat că echipajul navei ar putea fi judecaţi.

Când ar putea România să reducă dependența de importurile de gaze, datorită exploatărilor din Marea Neagră și Buzău
Când ar putea România să reducă dependența de importurile de gaze, datorită exploatărilor din Marea Neagră și Buzău

Vremea geroasă din 2026 a dus la creșterea consumului de gaze, pentru că oamenii și-au încălzit locuințele permanent, mai ales că au fost și multe zile libere.

România, lovită de un ciclon mediteranean. Meteorologii anunță „un episod autentic de iarnă”
România, lovită de un ciclon mediteranean. Meteorologii anunță „un episod autentic de iarnă”

Meteorologii avertizează că începând din 7 ianuarie un nou ciclon mediteranean va traversa România și va aduce un nou episod de precipitații intense.