Taiwanul începe exerciţiile sale militare anuale. Va simula apărarea insulei împotriva unui potenţial atac chinez

Taiwan
AFP

Taiwanul începe miercuri exerciţiile sale militare anuale, vizând să simuleze apărarea insulei împotriva unui potenţial atac chinez. 

Exerciţiile, denumite "Han Kuang", sunt programate să se desfăşoare până pe 18 iulie. China revendică Taiwanul şi nu a exclus o invazie armată a insulei, pe care o supune unei puternice presiuni militare, economice şi diplomatice.

Pe lângă trupele taiwaneze, sunt mobilizaţi 22.000 de rezervişti - cel mai mare număr convocat vreodată pentru aceste manevre, care au loc anual din 1984, când Taiwanul era încă sub legea marţială.

Manevrele au fost extinse la 10 zile şi nouă nopţi, faţă de cinci zile şi patru nopţi anul trecut. Rezerviştii, la rândul lor, trebuie să urmeze un program complet de antrenament de 14 zile.

Aceste exerciţii "vor face cunoscut comunităţii internaţionale că suntem hotărâţi să ne apărăm şi vor semnala Chinei că armata ţării noastre are încrederea şi capacitatea de a apăra o viaţă liberă şi democratică", a declarat recent ministrul taiwanez al apărării, Wellington Koo.

Citește și
rubina aminian
Cine era Rubina Aminian, tânăra împușcată în cap în timpul protestelor din Iran. „O fată puternică, curajoasă”

Sisteme de lansatoare de rachete HIMARS livrate recent de Statele Unite vor fi utilizate în timpul exerciţiilor, iar exerciţii cu muniţie reală implicând tancuri M1A2 Abrams de fabricaţie americană vor avea loc în cadrul unui eveniment separat.

Trupele vor trebui să simuleze diverse scenarii, dintre care unele se vor încadra în aşa-numita hărţuire "de zonă gri", un concept al relaţiilor internaţionale care se referă la tactici ostile, dar nu reprezintă un război deschis.

Dar şi "lovituri de precizie la distanţă lungă" cu scopul de a lupta împotriva unei potenţiale invazii chineze în 2027, au indicat reprezentanţi ai apărării taiwaneze.

În 2023, William Burns, directorul de atunci al CIA, a estimat că preşedintele chinez Xi Jinping ia în considerare o invazie a Taiwanului până în 2027.

Exerciţiile au loc într-un moment în care preşedintele Lai Ching-te, un apărător fervent al democraţiei taiwaneze şi etichetat drept "separatist periculos" de către Beijing, este în turneu în întreaga insulă şi ţine discursuri destinate să "unifice ţara".

Pentru a-şi spori presiunea, Beijingul desfăşoară regulat avioane militare şi nave de război în apropierea Taiwanului.

Taipeiul reacţionează prin creşterea cheltuielilor pentru apărare şi dotându-se cu arme mai mici şi mai agile, în special drone, pentru a permite un război asimetric.

Insula doreşte să arate lumii, şi în special Statelor Unite, că este serioasă în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor sale militare.

Washingtonul, care nu întreţine relaţii diplomatice oficiale cu Taipeiul, rămâne cel mai mare aliat şi furnizor de arme al insulei.

Potrivit specialiştilor în China de la Eurasia Group, o firmă de consultanţă în evaluarea riscurilor, Beijingul "ar putea" efectua exerciţii militare la sfârşitul lunii.

"Un exerciţiu militar care implică muniţie reală sau un exerciţiu prelungit de o săptămână este probabil cel mai escaladant răspuns posibil din partea Chinei, deşi mult va depinde de conţinutul discursurilor preşedintelui Lai", au declarat aceştia într-o notă recentă. 

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Cine era Rubina Aminian, tânăra împușcată în cap în timpul protestelor din Iran. „O fată puternică, curajoasă”
Cine era Rubina Aminian, tânăra împușcată în cap în timpul protestelor din Iran. „O fată puternică, curajoasă”

Rubina Aminian, o studentă de 23 de ani din Teheran, a fost împușcată în cap după ce a participat la protestele împotriva regimului iranian.

Putin reapare la Kremlin după absență. Naționaliștii au criticat dur lipsa reacției față de evenimentele internaționale
Putin reapare la Kremlin după absență. Naționaliștii au criticat dur lipsa reacției față de evenimentele internaționale

Putin a reapărut luni la Kremlin, după o absenţă de aproape două săptămâni cauzată de sărbătorile de iarnă.

Încăierare violentă într-o închisoare din Georgia. Trei deținuți au murit, iar alți 12 au fost răniți
Încăierare violentă într-o închisoare din Georgia. Trei deținuți au murit, iar alți 12 au fost răniți

O încăierare izbucnită duminică într-o închisoare din Georgia, în sudul Statelor Unite, s-a soldat cu trei morţi în rândul deţinuţilor şi 12 răniţi, între care un gardian, au relatat luni media locale americane, preluate de AFP.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.