Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Statul NATO care vrea să facă alianță cu Putin. A fost depusă o solicitare oficială

Turcia a depus în mod oficial cerere de aderare la BRICS, prin care Ankara încearcă să-şi redeseneze rolul pe scena internaţională, printr-o diversificare a relaţiilor, cu scopul de a fi mai puţin dependentă de UE şi SUA, relatează RFI.

Grupul BRICS+ este o coaliţie economică din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

Grupul pledează în favoarea unei reaşezări a instituţiilor internaţionale care să reflecte emergenţa unor noi puteri.

Egiptul, Emiratele Arabe Unite (EAU), Etiopia şi Iranul au aderat în mod oficial la această organizaţie anul acesta.

Interesul Turciei nu este nou, însă a devenit oficial.

În cazul în care cererea îi este acceptată, Turcia urmează să fie primul stat membru NATO în BRICS, în contextul în care relaţiile cu Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) sunt tot mai tensionate.

Este vorba despre relaţiile Turciei cu Rusia în perspectiva Războiului din Ucraina şi susţinerea Washingtonului şi Bruxellesului a Israelului în perspectiva Războiului din Fâşia Gaza.

Citește și
Radoslaw Sikorski Mircea Geoană
Marea temere a NATO după ce Polonia a anunțat că vrea să doboare rachete rusești. Mesajul transmis de Geoană

Procesul de aderare al Turciei la UE este blocat de o vreme.

În contextul în care jumătate dintre schimburile Turciei au loc cu Europa, Ankara vrea să profite de poziţia strategică a ţării, între Asia şi Europa.

Procesul aderării la BRICS este complex, iar cererea turcă ar urma să fie discutată la viitorul summit BRICS, în octombrie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult