Mircea Geoană şi-a informat superiorii că demisionează din NATO. Surse: Îşi va anunţa candidatura la preşedinţia României

×
Publicitate

Mircea Geoană și-a anunțat demisia din cadrul Alianței Nord-Atlantice, decizie care va intra în vigoare în 10 septembrie, potrivit unui comunicat oficial al NATO.

Astfel, conform sursei citate, secretarul general Jens Stoltenberg a acceptat demisia, ”mulțumindu-i domnului Geoană pentru serviciile sale”.

"Mircea a servit NATO timp de aproape cinci ani. Concentrarea sa asupra tehnologiei și provocărilor de securitate emergente a fost esențială pentru stimularea inovării în cadrul Alianței. Este un adevărat transatlanticist, iar activitatea sa cu partenerii a adus mari beneficii NATO. Îi urez toate cele bune pentru viitor", a declarat Stoltenberg, potrivit comunicatului.

Geoană este primul român care a ocupat această funcție în NATO și primul secretar general adjunct dintr-o țară care a aderat la Alianță după încheierea Războiului Rece.

Boris Ruge, secretar general adjunct pentru afaceri politice și politica de securitate (PASP), va îndeplini funcția de secretar general adjunct interimar până la numirea unui succesor.

Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidențiale din 2024

Surse din cercul de apropiați ai adjunctului secretarului general al NATO, Mircea Geoană, au precizat pentru Știrile Pro TV că acesta urmează să își anunțe oficial - în curând - intenția de a candida la funcția de președinte al României.

Recent, el a depus cerere la OSIM pentru înregistrarea mărcii „MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”.

Recent, Geoană spunea despre candidatura la prezidenţiale că, la nivel personal, decizia sa este luată, dar că trebuie să mai aştepte câteva zile, ca să i se termine mandatul din cadrul NATO.

”Trebuie să respect regula jocului la NATO şi anunţul formal, oficial, am să îl fac în clipa în care termin mandatul”, a spus el în urmă cu câteva zile.

Cel mai probabil, el s-a răzgândit după ce Guvernul a emis câteva hotărâri, care stabilesc în detaliu calendarul acțiunilor electorale, măsuri tehnice și cheltuielile pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor pentru președintele României din 2024.

Astfel, 5 octombrie este data-limită pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din 2024.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62479979
VIDEO. Candidatul PSD la Președinția României, Marcel Ciolacu, spune că nu știe ce notă a luat la BAC: ”Nu m-am uitat”

Candidatul PSD la Președinția României, Marcel Ciolacu, susține că nu știe ce notă a luat la examenul de bacalaureat, deoarece ... nu s-a uitat pe diploma de absolvire.

62049123
Alegeri prezidențiale 2024. Calendarul oficial al alegerilor pentru președintele României. Diaspora începe votul de vineri

Guvernul a emis trei hotărâri, miercuri, care stabilesc în detaliu calendarul acțiunilor electorale, măsuri tehnice și cheltuielile pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor pentru președintele României din 2024.

62438234
Anunțul lui Ciolacu în privința candidaturii la alegerile prezidențiale, tratat ca o glumă de unii dintre colegii premierului

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, și-a anunțat candidatura la Cotroceni. Metoda aleasa este inedită. Le-a trimis colegilor de partid un mesaj audio în care și-a prezentat intenția de a fi viitorul președinte al României.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.