Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Spionaj la Parlamentul European. Software de supraveghere, găsit pe telefoanele unor europarlamentari din comisia de apărare

Comisia Parlamentului European care se ocupă de chestiuni de apărare a fost ţinta pirateriei telefonice, potrivit unui e-mail intern.  

Parlamentul European le-a cerut miercuri membrilor subcomisiei de apărare (SEDE) să îşi verifice telefoanele pentru a depista eventuale programe spion, după ce a găsit urme de hacking pe două dispozitive, relatează POLITICO, potrivit News.ro.

Membri şi personal din Subcomisia pentru Securitate şi Apărare (SEDE) a PE au avut telefoanele afectate de instrumente software de supraveghere intruzivă, a precizat instituţia într-un e-mail intern.

Toţi eurodeputaţii din SEDE au fost sfătuiţi să îşi ducă telefoanele la serviciul IT al instituţiei pentru a fi verificate pentru spyware, potrivit e-mailului văzut de POLITICO.

Parlamentul European nu este pe deplin adaptat nivelului de amenințare

Parlamentul European se află în alertă maximă în ceea ce priveşte atacurile cibernetice şi interferenţele străine în perioada premergătoare alegerilor europene din iunie.

Citește și
Klaus Iohannis a cerut în Parlamentul European aderarea completă a României la Schengen
Klaus Iohannis a cerut în Parlamentul European aderarea completă a României la Schengen

POLITICO a relatat în decembrie că o analiză internă a arătat că securitatea cibernetică a instituţiei „nu a îndeplinit încă standardele din domeniu" şi „nu este pe deplin adaptată la nivelul de ameninţare" reprezentat de hackerii sponsorizaţi de state şi de alte grupuri de ameninţare.

Un membru al subcomisiei pentru securitate şi apărare a mers marţi pentru un control de rutină, ceea ce a dus la descoperirea unor urme de spyware pe telefonul său. Europarlamentarul respectiv a declarat pentru POLITICO că nu a fost imediat clar de ce a fost vizat de un software de hacking.

Adjunctul purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Delphine Colard, a declarat într-un comunicat că „urmele găsite în două dispozitive" au determinat trimiterea e-mailului prin care li se cere membrilor să îşi verifice telefoanele.

„În contextul geopolitic dat şi având în vedere natura dosarelor urmărite de subcomisia pentru securitate şi apărare, o atenţie specială este dedicată dispozitivelor membrilor acestei subcomisii şi personalului care sprijină activitatea acesteia", se arată în comunicat.

Noile dezvăluiri urmează unor incidente anterioare cu alţi membri ai Parlamentului European care au fost ţinta unor programe spion.

Experţii au dezvăluit în 2022 că telefoanele membrilor mişcării de independenţă catalană, printre care se numără şi politicieni europeni, au fost infectate cu programele spion Pegasus şi Candiru, două tipuri de instrumente de hacking.

În acelaşi an, un europarlamentar grec şi lider al opoziţiei, Nikos Androulakis, s-a aflat pe o listă de personalităţi politice şi publice din ţara despre care s-a constatat că au fost vizate de Predator, un alt instrument spyware.

Preşedintele Parlamentului, Roberta Metsola, s-a confruntat şi ea anterior cu o tentativă de piratare cu ajutorul unui program de tip spyware.

În 2022, membrii Parlamentului European au înfiinţat o comisie specială de anchetă pentru a investiga această problemă. Aceasta a investigat o serie de scandaluri în ţări precum Spania, Grecia, Ungaria şi Polonia şi a declarat că cel puţin patru guverne din UE au abuzat de instrumentele de hacking în scopuri politice.

Serviciul IT al Parlamentului a lansat în aprilie anul trecut un sistem de verificare a telefoanelor membrilor pentru spyware. Acesta a efectuat "sute de operaţiuni" de când a început programul, se arată în comunicat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult