Silvio Berlusconi, spitalizat în urma infectării cu Covid-19. Copiii lui, testați pozitiv

silvio berlusconi
AFP

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, recent testat pozitiv cu COVID-19, a fost spitalizat joi seară ''din precauţie'', dar ''cadrul său clinic nu dă motive de îngrijorare'', indică un comunicat publicat vineri de partidul său, Forza Italia, transmit Reuters şi AFP.

''Preşedintele Berlusconi a fost spitalizat ca măsură de precauţie la spitalul San Raffaele din Milano, după apariţia anumitor simptome. Cadrul clinic nu dă motive de îngrijorare'', dă asigurări comunicatul.

Potrivit agenţiei de presă AGI, Silvio Berlusconi, care pe 29 septembrie împlineşte 84 de ani, a fost internat în camera pe care de obicei o ocupă în acest spital, lucru interpretat de AGI ca un semn că situaţia nu este gravă.

Licia Ronzulli, senatoare din partidul Forza Italia, a declarat vineri dimineaţă la radio că cel supranumit Il Cavaliere ''a petrecut noaptea la spital pentru controlarea situaţiei, dar va fi bine''.

Berlusconi a anunţat miercuri seară că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Ulterior, doi dintre copiii săi - Barbara (36 de ani) şi Luigi (31 de ani) - şi noua sa parteneră, Marta Fascina, 30 de ani, au fost de asemenea testaţi pozitiv.

Citește și
coronavirus
Medicul lui Berlusconi: A venit timpul ca italienii să nu mai fie ”terorizați”, coronavirusul a dispărut

''Continui bătălia'', afirmase miercuri seară Silvio Berlusconi după acest anunţ, dând asigurări că va fi prezent ''în campania electorală cu interviuri la televiziuni şi în ziare''.

Peste două săptămâni în Italia au loc alegeri regionale, precum şi un referendum naţional privind scăderea numărului de parlamentari.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, infectat cu COVID-19. În ce stare se află acesta
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, infectat cu COVID-19. În ce stare se află acesta

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost testat pozitiv la coronavirus şi se află în prezent la izolare la domiciliu, a anunţat miercuri stafful său.

Medicul lui Berlusconi: A venit timpul ca italienii să nu mai fie ”terorizați”, coronavirusul a dispărut
Medicul lui Berlusconi: A venit timpul ca italienii să nu mai fie ”terorizați”, coronavirusul a dispărut

Un celebru medic italian de urgenţe a dat asigurări că noul coronavirus a dispărut din Italia şi că a venit timpul ca italienii să nu mai fie "terorizaţi" inutil, afirmaţii care au provocat imediat reacţii, relatează AFP.

Silvio Berlusconi are o nouă iubită, cu 53 de ani mai tânără decât el. Cum arată Marta Fascina
Silvio Berlusconi are o nouă iubită, cu 53 de ani mai tânără decât el. Cum arată Marta Fascina

Relaţia care a durat aproape zece ani între fostul premier italian Silvio Berlusconi, 83 de ani, şi Francesca Pascale, 34 de ani, s-a terminat, a anunţat miercuri cotidianul Il Giornale, potrivit dpa.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.