Silvio Berlusconi, spitalizat în urma infectării cu Covid-19. Copiii lui, testați pozitiv

62109803
AFP

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, recent testat pozitiv cu COVID-19, a fost spitalizat joi seară ''din precauţie'', dar ''cadrul său clinic nu dă motive de îngrijorare'', indică un comunicat publicat vineri de partidul său, Forza Italia, transmit Reuters şi AFP.

''Preşedintele Berlusconi a fost spitalizat ca măsură de precauţie la spitalul San Raffaele din Milano, după apariţia anumitor simptome. Cadrul clinic nu dă motive de îngrijorare'', dă asigurări comunicatul.

Potrivit agenţiei de presă AGI, Silvio Berlusconi, care pe 29 septembrie împlineşte 84 de ani, a fost internat în camera pe care de obicei o ocupă în acest spital, lucru interpretat de AGI ca un semn că situaţia nu este gravă.

Licia Ronzulli, senatoare din partidul Forza Italia, a declarat vineri dimineaţă la radio că cel supranumit Il Cavaliere ''a petrecut noaptea la spital pentru controlarea situaţiei, dar va fi bine''.

Berlusconi a anunţat miercuri seară că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Ulterior, doi dintre copiii săi - Barbara (36 de ani) şi Luigi (31 de ani) - şi noua sa parteneră, Marta Fascina, 30 de ani, au fost de asemenea testaţi pozitiv.

''Continui bătălia'', afirmase miercuri seară Silvio Berlusconi după acest anunţ, dând asigurări că va fi prezent ''în campania electorală cu interviuri la televiziuni şi în ziare''.

Peste două săptămâni în Italia au loc alegeri regionale, precum şi un referendum naţional privind scăderea numărului de parlamentari.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62142688
Țara în care numărul de cazuri de COVID-19 a depăşit pragul de 4 milioane

Numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus în Brazilia a depăşit pragul de 4 milioane, potrivit datelor oficiale publicate joi, relatează dpa.

62138458
Bărbatul care ar fi ucis un protestatar în Portland a fost omorât de poliție

Bărbatul care ar fi ucis un protestatar în timpul manifestațiilor pro și contra președintelui Donald Trump din Portland a fost omorât de poliție în timpul unei operațiuni.

62145926
Taifunul Mayasak face ravagii în Coreea de Sud. 1.000 de zboruri anulate și 4 reactoare nucleare oprite

După ce a făcut ravagii în Japonia, taifunul Maysak a ajuns în Coreea de Sud.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.