Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Serghei Lavrov va participa la discuţiile din Consiliul de Securitate al ONU despre Ucraina şi Orientul Mijlociu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va participa începând de luni la New York la şedinţele Consiliului de Securitate al ONU, pentru a lua parte la dezbaterile despre Ucraina şi Orientul Mijlociu.

Aceste dezbateri sunt programate pe parcursul a trei zile, de luni până miercuri. "Lavrov are prevăzută participarea la dezbaterile deschise trimestriale din Consiliul de Securitate al ONU asupra situaţiei din Orientul Mijlociu, inclusiv tema palestiniană, şi la sesiunea din Consiliu asupra temei ucrainene solicitate de noi", a declarat purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova, potrivit agenţiilor DPA şi EFE. În ce priveşte Orientul Mijlociu, ministrul rus va discuta despre modalităţile de încheiere a crizei severe provocate de conflictul dintre Israel şi palestinieni, a indicat reprezentanta MAE rus. Cât despre Ucraina, a adăugat ea, Lavrov doreşte să prezinte punctul de vedere al Rusiei şi găsirea unei soluţii politice care să încheie conflictul armat în desfăşurare, dar care "să ia în calcul interesele de securitate legitime ale Rusiei". Prin interese de securitate legitime Rusia face referire în principal la dezarmarea Ucrainei şi la stabilirea unui statut de neutralitate pentru această ţară, din care a anexat peninsula Crimeea şi patru provincii estice, pe acestea din urmă controlându-le pe teren doar parţial. Războiul din Ucraina, care în februarie împlineşte doi ani, a intrat într-o etapă de conflict de uzură în care niciuna dintre tabere nu obţine progrese semnificative, deşi armata rusă a preluat din nou iniţiativa pe toată linia frontului după eşecul contraofensivei ucrainene din vara trecută.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult