Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Secretarul britanic al Apărării, atac la adresa prințului Harry: „S-a dat mare cu numărul crimelor de război din Afganistan”

Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, l-a acuzat pe prinţul Harry că „s-a dat mare" cu numărul de oameni pe care i-a ucis în timpul misiunii din Afganistan.  

Prinţul Harry mai este acuzat că şi-a desconsiderat camarazii atunci când a făcut aceste dezvăluiri.

Ben Wallace a afirmat, conform The Guardian, că „succesul în rândul militarilor nu se măsoară în funcţie de cine poate trage cel mai mult”.

Wallace a spus că fiecare fost membru al personalului militar poate să „aibă propriile alegeri cu privire la ceea ce doreşte să spună", dar el personal nu ar fi dezvăluit aşa ceva.

„Forţele armate nu înseamnă o numărătoare. Sincer, să te dai mare cu un bilanţ sau să vorbeşti despre numere denaturează însuşi faptul că armata este un joc de echipă", a declarat Wallace, joi, la postul de radio LBC, citat de news.ro.

Citește și
Harry și Meghan
Meghan și Harry ar urma să participe la încoronarea regelui Charles al III-lea

El a subliniat că a lucra în armată înseamnă „a fi o echipă". Astfel, orice militar care merge la luptă este susţinut în spate de „sute de oameni".

Wallace a mai adăugat că, în opinia sa, succesul perioadei petrecute de o persoană în rândul forţelor armate nu se măsoară în funcţie de „cine poate trage cel mai mult sau cine nu trage cel mai mult".

„Dacă începi să vorbeşti despre cine ce a făcut, ceea ce faci de fapt este să-i desconsideri pe toţi ceilalţi oameni, pentru că nu eşti o persoană mai bună decât ei doar pentru că tu ai făcut-o şi ei nu", a afirmat acesta.

Harry: „Nu este un număr care mă umple de satisfacţie, dar nici nu mă stânjeneşte”

Mai mulți veterani de război l-au criticat pe prințul Harry după ce a afirmat că a ucis 25 de talibani în timpul misiunii din Afgansitan.

Prinţul Harry a povestit, în cartea sa de memorii, despre perioada în care a fost artilerist într-un elicopter de atac, în timpul celei de-a doua misiuni din Afganistan la care a participat.

Harry a dezvăluit că „în era elicopterelor Apache şi a laptopurilor" s-a putut stabili cu exactitate câţi combatanţi inamici a ucis.

„Mi s-a părut esenţial să nu mă tem de acest număr. Aşadar, numărul meu este 25. Nu este un număr care mă umple de satisfacţie, dar nici nu mă stânjeneşte", a scris prințul Harry.

Apoi, prinţul a recunoscut că este o atitudine inumană, dar are circumstanţe atenuante: „Când m-am trezit cufundat în focul şi confuzia luptei, nu m-am gândit la cei 25 ca la nişte oameni. Erau piese de şah scoase de pe tablă. Oameni răi eliminaţi înainte de a putea ucide ei oameni buni".

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult