Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia nu are „nimic împotriva” aderării Ucrainei la UE. Putin, contrazis de ministrul rus de Externe

Your browser doesn't support HTML5 video.

Comisia Europeană și-a dat, vineri, avizul pentru ca Ucraina și Republica Moldova să primească statut de țări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană.

 

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

 

Este o decizie care trebuie, însă, confirmată de șefii de stat și de guvern ai UE. "Nu avem nimic împotrivă", a anunțat, de la Sankt Petersburg, președintele rus Vladimir Putin.

A fost contrazis, la scurt timp, de ministrul său de Externe, care a declarat la un post rus de televiziune că Uniunea Europeană își încalcă propriile condiții de aderare, din cauza unor planuri geopolitice.

Îmbracată în culorile Ucrainei, Ursula Von der Leyen a propus, la Bruxelles, în numele Comisiei Europene, ca Ucraina și Republica Moldova să obțină statutul oficial de țări candidate la aderare.

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene: „Mesajul nostru este limpede. Da, Ucraina merită o perspectivă europeană. Asta înseamnă că a făcut pași importanți, dar mai rămân multe de făcut. Intregul proces de aderare este unul bazat pe merit, trebuie urmate procedurile, iar progresele depind în întregime de Ucraina. Ucrainenii sunt gata să moară pentru un orizont european. Noi vrem să trăiască alături de noi visul european”.

Citește și
prizonieri
Război în Ucraina, ziua 115. Cinci civili ucraineni au revenit în Ucraina în urma unui schimb de prizonieri cu Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat anunțul șefei Comisiei Europene.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Valorile ucrainene sunt valori europene. Instituțiile ucrainene rezistă, chiar și în vreme de război. Obiceiurile democratice ucrainene nu și-au pierdut forța, nici măcar acum”.

Bruxelles-ul a avut vești bune și pentru Republica Moldova.

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene: „Moldova s-a inscris categoric pe o cale pro-reforme si anti-corupție”.

Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova: „Mai avem foarte mult de lucru pentru a îmbunătăți justiția, economia, dar de astăzi acesta devine un obiectiv pentru care lucrăm mână de mână cu partenerii noștri europeni”.

Rusia nu se opune aderării Ucrainei la UE

Surprinzător, președintele rus Vladimir Putin a anunțat, vineri, că Rusia nu se opune aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Uniunea Europeană nu este o organizație militară, un bloc politico-militar, cum suntem noi. Așadar, mereu am spus că poziția noastră e coerentă și înțelegătoare. Nu avem nimic împotrivă. E decizia suverană a oricărei țări să adere sau să nu adere la uniuni economice, și e decizia acelor organizații de a accepta sau nu membri noi”.

La aceeași oră, însă, ministrul rus de Externe declara că Ucraina nu are ce căuta în UE.

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei: „Uniunea Europeană este, din nou, gata să închidă ochii la toate criteriile care au fost valabile pentru candidați și e gata să se lase mânată doar de considerente geopolitice”.

Pe de altă parte, Vladimir Putin i-a criticat pe occidentali în discursul ținut la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, boicotat în acest an de statele vestice.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „După ce și-au revendicat victoria în Războiul Rece, Statele Unite s-au autoproclamat mesagerul lui Dumnezeu pe Pământ, unul care nu are obligații, ci doar interese, iar aceste interese sunt sacrosancte. Elitele conducătoare ale anumitor țări își fac iluzia că dominația Occidentului și a politicii și economiei globale este o constantă, dar nimic nu este etern”.

Putin a reluat ideea potrivit căreia armata rusă a invadat Ucraina pentru a-i proteja pe etnicii ruși din regiunile separatiste Luhansk și Donețk.

Kazahstanul nu recunoaște independența regiunilor separatise Luhansk și Donețk

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Bineînțeles, e imposibil altfel. Pentru ce facem aceste sacrificii? Bineînțeles, vom susține populația care trăiește în aceste teritorii (n.r. - Luhansk și Donețk). Dar, până la urmă, doar oamenii care trăiesc acolo vor decide asupra viitorului lor. Și vom respecta orice alegere vor face”.

Aflat chiar lângă Vladimir Putin, președintele Kazahstanului, Kassim Tokayev, a anunțat cu nonșalanță că țara sa nu recunoaște independența celor două regiuni separatiste din Donbas, din cauza cărora Rusia ar fi atacat Ucraina.

Kassym-Jomart Tokayev, președintele Kazahstanului: „Nu recunoaștem nici Taiwanul, nici Kosovo, nici Osetia de Sud, nici Abhazia și se pare că acest principiu se aplică și pseudo-statelor care, în opinia noastră, sunt Luhansk și Donețk”.

Ca și când ar fi vrut să-și liniștească aliații, Vladimir Putin a declarat ieri că Uniunea Sovietică e "istorie" și că țara sa a susținut mereu suveranitatea statelor care și-au câștigat independența la căderea URSS.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult