Rusia acuză Occidentul că participă la război împotriva sa și amenință cu "trecerea conflictului la stadiul final"
Medvedev a avertizat Occidentul că armele NATO vor fi lovite în orice ţară din care Rusia ar putea fi atacată.
Disputa dintre Moscova şi Occident se dezvoltă conform celui mai rău scenariu şi că "nimeni nu poate exclude astăzi trecerea conflictului la stadiul final", a afirmat Medvedev.
"Rusia consideră că toate armele cu rază lungă de acţiune folosite de Ucraina sunt deja controlate direct de militari din ţările NATO. Aceasta nu este asistenţă militară, ci participare la un război împotriva noastră", a proclamat fostul preşedinte.
"Iar astfel de acţiuni ar putea foarte bine să devină un casus belli (un act care provoacă un război)", a punctat el.
Medvedev, care a devenit una dintre cele mai radicale voci ale Kremlinului, a făcut aceste comentarii după ce oficiali americani au confirmat joi că preşedintele american Joe Biden a autorizat în mod discret Kievul să folosească arme furnizate de SUA asupra unor ţinte militare din interiorul Rusiei care sunt implicate în susţinerea ofensivei actuale împotriva oraşului ucrainean Harkov din nord-estul ţării.
Medvedev, ale cărui declaraţii, potrivit diplomaţilor, dau o idee despre ceea ce gândesc persoanele de rang înalt de la Kremlin, a declarat că ar fi o "greşeală fatală" din partea Occidentului să creadă că Rusia nu este pregătită să folosească arme nucleare tactice împotriva Ucrainei.
El a vorbit, de asemenea, despre potenţialul de a lovi ţări ostile - pe care nu le-a numit - cu arme nucleare strategice.
"Aceasta nu este, din păcate, nici intimidare, nici cacealma", a spus Medvedev. "Actualul conflict militar cu Occidentul se dezvoltă conform celui mai rău scenariu posibil. Există o escaladare constantă în ceea ce priveşte puterea de foc a armelor NATO folosite. Prin urmare, nimeni nu poate exclude astăzi trecerea conflictului la stadiul final", a spus el.
Ţările NATO care au aprobat lovituri cu armele lor pe teritoriul rusesc ar trebui să fie conştiente de faptul că echipamentele şi specialiştii lor vor fi distruşi nu numai în Ucraina, ci şi în orice punct de unde este atacat teritoriul rusesc, a declarat Dmitri Medvedev pe canalul său de Telegram.
"Toate echipamentele lor militare şi specialiştii care luptă împotriva noastră vor fi distruşi atât pe teritoriul fostei Ucraine, cât şi pe teritoriul altor ţări, în cazul în care de acolo vor fi efectuate lovituri împotriva teritoriului rusesc", a avertizat Medvedev, având în vedere probabil viitoarea flotă de avioane F-16 care vor fi livrate Ucrainei.
Moscova porneşte de la faptul că toate armele cu rază lungă de acţiune furnizate Ucrainei sunt deja "operate direct de militari din ţările NATO", ceea ce echivalează cu participarea la războiul împotriva Rusiei şi constituie un motiv pentru a începe operaţiunile de luptă. Prin urmare, a spus Medvedev sfidător, NATO ar trebui să califice din punct de vedere juridic distrugerea echipamentelor, instalaţiilor şi militarilor săi în cazul unor "posibile lovituri de represalii în contextul articolelor 4 şi 5 din Tratatul de la Washington".
Articolele 4 şi 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, documentul fondator al alianţei, enumeră acţiunile ţărilor NATO în cazul în care oricare dintre ele este ameninţată, precum şi regulile de apărare colectivă ale blocului. Conform acestor prevederi, un atac la adresa unei ţări NATO este perceput ca un atac la adresa tuturor membrilor alianţei. În acelaşi timp, documentul nu specifică ce anume poate considera NATO ca fiind un atac sau o ameninţare, astfel că stabileşte un mecanism de consultare pentru a decide asupra unui răspuns.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi , occident , Dmitri Medvedev
Dată publicare: 31-05-2024 21:53