România intervine și ajută Ucraina, după atacul masiv al Rusiei. Livrăm electricitate în țara vecină
Operatorul reţelei de transport a energiei electrice din Polonia (PSE) ajută omologul din Ucraina prin furnizarea unei cantităţi de energie electrică 300 de Megawaţi între orele 06.00 GMT - 11.00 GMT, a precizat vineri PSE.
„Ulterior, livrările vor depinde de necesităţile din sistemul nostru şi capacitatea noastră de a-i ajuta", a precizat purtătorul de cuvânt de la PSE, Maciej Wapinski.
Uniunea Europeană şi Ucraina şi-au legat reţelele de electricitate în luna martie 2022, la scurt timp după ce a început invazia rusească, ceea ce îi permite Ucrainei să primească electricitate în regim de urgenţă din Europa, în cazul în care atacurile militare provoacă pagube facilităţilor ucrainene.
Rusia a lansat circa 90 de rachete şi 60 de drone explozive asupra Ucrainei în cursul nopţii de joi spre vineri, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, acesta fiind unul dintre cele mai masive atacuri ruseşti din ultimele luni.
Ministrul ucrainean al energiei, Herman Haluşcenko, a declarat că acesta a fost cel mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei din ultima vreme.
„Scopul nu este doar de a avaria, ci de a încerca din nou, la fel ca anul trecut, să provoace o defecţiune pe scară largă a sistemului energetic al ţării", a scris el pe Facebook.
Sursa: Agerpres
Etichete: electricitate , romania , razboi in ucraina , atac armat
Dată publicare: 22-03-2024 16:40