”Ne aflăm în stare de război”. Rușii recunosc pentru prima oară de la începutul invaziei Ucrainei

62332028

Rusia se află în ”stare de război” în Ucraina, declară - pentru prima oară de la începutul conflictului, în februarie 2022 - un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat site-ului rus aif.ru.

”Ne aflăm în stare de război. Da, a început ca o operaţiune militară specială, dar imediat ce s-a format acest grup acolo, atunci când Occidentul colectiv participă alături de Ucraina, pentru noi a devenit deja un război. Sunt convins de asta. Iar toată lumea trebuie să înţeleagă asta”, declară acest apropiat al lui Vladimir Putin, proaspăt reales în al cincilea mandat, în acest interviu acordat site-ului ”Argumentî i faktî”.

Oficiali ruşi au început să folosească în mod treptat cuvântul ”război”, din când în când, după ce au insistat mult timp ca acest cuvânt să fie evitat.

Dmitri Peskov declată că Rusia urmează să-şi ”elibereze” deplin ”noile regiuni”, pentru a asigura siguranţa persoanelor.

El se referă la patru regiuni ucrainene, a căror anexare a fost anunţată de Moscova în septembrie 2022.

Kievul respinge aceste anexări drept acaparări ilegale ale teritoriului său şi anunţă că nu se va opri până când toţi militarii ruşi nu vor fi daţi afară din Ucraina.

Ucraina se declară hotărâtă să recucerească Peninsula Crimeea, la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014.

Moscova, care a investit masiv în Crimeea, subliniază că peninsula face parte din Rusia şi că statutul acesteia fost rezolvat o dată pentru totdeauna.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62435550
Mai mulți cercetători au făcut o descoperire neașteptată în timpul unei scufundări. Ce au găsit în adâncul apelor. FOTO

Cercetătorii europeni au descoperit recent mai multe epave antice în apele grecești, dintre care unele care datează de mii de ani, scrie Fox News.

62434397
„Cea mai importantă fraudă din istoria alegerilor ruse”. Până la 31 milioane de voturi deturnate în favoarea lui Putin

Mai multe organisme independente ruse au efectuat numărători într-o încercare de a stabili amploarea unei fraude electorale în alegerile prezidenţiale în care Vladimir Putin a obţinut al cincilea mandat.

62371428
Abuzuri sexuale în Biserica Catolică. Papa Francisc i-a retras titlul de episcop belgianului Roger Vangheluwe

Papa Francisc i-a retras titlul de episcop belgianului Roger Vangheluwe, care beneficia în continuare de acest statut la 14 ani după ce a recunoscut că a săvârşit, timp de mai mulţi ani, acte de pedofilie.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.