Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Recep Erdogan Tayyip salută armistiţiul din Gaza, spunând că este o „oprire temporară a vărsării de sânge”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat miercuri armistiţiul în războiul din Gaza.  

Recep Tayyip Erdogan a salutat și schimbul de ostatici şi prizonieri între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, vorbind despre o „oprire temporară a vărsării de sânge" în enclavă, relatează Reuters.

Turcia, care susţine o soluţie cu două state la acest conflict vechi de decenii, a criticat puternic Israelul pentru atacul său terestru şi aerian asupra Fâşiei Gaza, lansat ca represalii pentru atacul Hamas de la 7 octombrie, în care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise şi alte 240 luate ostatice.

Peste 15.000 de persoane, majoritatea femei şi copii, au fost ucise până acum în campania israeliană, spun oficialii din domeniul sănătăţii din enclavă.

„Vedem schimburile de ostatici, pauza umanitară ca pe o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte oprirea vărsării de sânge", a spus Erdogan.

Citește și
Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan cere ajutorul Germaniei pentru a convinge Israelul să facă schimb de ostatici

Adresându-se parlamentarilor, Erdogan a criticat atacul de represalii al lui Benjamin Netanyahu, adăugând că premierul israelian va fi amintit ca "măcelarul din Gaza".

„Declaraţiile guvernului Netanyahu ne reduc speranţele că pauza umanitară poate fi transformată într-o încetare durabilă a focului", a adăugat Erdogan, fără a da detalii, reiterându-şi opinia că în Gaza ale loc un genocid.

El a spus că va discuta despre situaţia din Gaza în timpul unei vizite în Dubai la sfârşitul acestei săptămâni, adăugând că Ankara va intensifica eforturile diplomatice pentru o încetare completă a focului şi schimburi de ostatici în zilele următoare.

Spre deosebire de majoritatea aliaţilor săi occidentali şi de unele state din Golf, Turcia, membră a NATO, nu consideră Hamas ca fiind grupare teroristă. Turcia găzduieşte unii membri ai mişcării, dar, în acelaşi timp, nu a luat măsuri pentru a reduce legăturile comerciale sau din domeniul energiei cu Israelul. Nicio mare companie turcă nu a luat decizia de a-şi muta afacerile.

Erdogan a declarat că Turcia „a finalizat în mare măsură" evacuarea cetăţenilor săi din Gaza. Ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a precizat că Ankara se aşteaptă să primească miercuri 50 de pacienţi din Gaza, ca parte a unui program de evacuare medicală care a adus peste 150 de persoane, majoritatea bolnavi de cancer şi însoţitorii lor, pentru tratament.

Koca a spus că cei 50 de evacuaţi, dintre care majoritatea sunt copii şi tineri, vor sosi la Ankara miercuri după-amiază din Egipt. El a adăugat că cel mai tânăr evacuat este un bebeluş de 7 luni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult