Sultanatul Oman condamnă atacul israelian contra Ispahanului. „Este absolut necesar ca regiunea să rămână stabilă”
Sultanatul Oman 'condamnă atacul israelian din această dimineaţă contra Ispahanului, în Republica Islamică Iran, precum şi agresiunile militare repetate ale Israelului în regiune', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe într-un comunicat postat pe platforma X, potrivit AFP.
''Este absolut necesar ca regiunea să rămână stabilă şi ca toate părţile să se abţină de la alte acţiuni", a reacţionat şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
La rândul său, China a afirmat că se opune oricărei acţiuni susceptibile să provoace 'o escaladare'.
'China a luat notă de aceste informaţii de presă. Ea se opune oricărei acţiuni susceptibile să antreneze o escaladare a tensiunilor', a declarat Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, în briefingul de presă zilnic.
Într-o primă reacţie, citată de ANSA, vicepremierul şi ministru de externe italian Antonio Tajani a făcut apel la prudenţă şi detensionare în Orientul Mijlociu. Într-o declaraţie la postul Rainews 24, Tajani a spus că există 'un efort diplomatic pentru detensionare' din partea UE şi a G7, grup a cărui preşedinţie în exerciţiu este deţinută de Italia.
'Lansăm tuturor un apel la prudenţă spre a evita o escaladare în zonă', a declarat Tajani, care prezidează o reuniune de trei zile a omologilor săi din G7 pe insula Capri.
Potrivit lui Tajani, cetăţenii italieni care trăiesc în Iran sunt în siguranţă. 'Tocmai am vorbi cu ambasadorul nostru în Iran şi urmăresc evoluţia situaţiei în urma exploziilor de astă-noapte de la Ispahan. Vom discuta despre aceasta cu miniştrii de externe la reuniunea G7 din Capri în această dimineaţă. În acest moment nu există situaţii critice pentru italienii care trăiesc în Iran', a declarat el la Rainews 24.
Pe de altă parte, el şi-a reiterat opoziţia faţă de un atac israelian la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza.
Şi Parisul a făcut vineri un apel la detensionare în criza din Orientul Mijlociu. 'Tot ce pot spune este că poziţia Franţei este să cheme toţi actorii la detensionare şi reţinere', a afirmat ministrul adjunct de externe Jean-Noel Barrot la Sud Radio.