Preşedintele Braziliei, externat după două intervenţii chirurgicale de urgenţă. „Sunt aici întreg”

Luiz Inacio Lula da Silva
Imago

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a fost externat duminică din spitalul din Sao Paulo unde a suferit două intervenţii chirurgicale de urgenţă pentru tratarea şi prevenirea unor hemoragii craniene, relatează AFP şi Reuters.

 

Liderul brazilian, cunoscut pentru ritmul său frenetic de lucru, a pătruns pe neaşteptate în sala unde medicii ţineau conferinţa de presă şi s-a apropiat de microfoane, mergând fără ajutor. „Sunt aici întreg (...) Mă duc acasă”, le-a spus jurnaliştilor. Purta un sacou şi o pălărie pentru a ascunde cicatricile de la operaţie.

Liderul de stânga în vârstă de 79 de ani a vorbit pentru prima dată în public de la spitalizarea sa, părând optimist şi gesticulând frecvent cu mâinile în timp ce vorbea.

El a subliniat că este nerăbdător să se întoarcă la muncă cât mai curând posibil, ceea ce echipa sa medicală a declarat că aprobă, dar cu sfatul de a evita zborurile internaţionale pe distanţe lungi până la noi ordine şi de a face eforturi fizice timp de o lună.

Citește și
Băutura preferată de aproape toți românii devine un lux. Prețul a ajuns la maximul ultimei jumătăți de secol
Băutura preferată de aproape toți românii devine un lux. Prețul a ajuns la maximul ultimei jumătăți de secol

El şi-a petrecut cea mai mare parte a săptămânii trecute la spitalul Sirio-Libanes din Sao Paulo, unde a primit îngrijiri. „Sunt vindecat. Trebuie doar să am grijă de mine”, a spus liderul brazilian.

Preşedintele a comentat, de asemenea, arestarea, sâmbătă, a lui Walter Braga Netto, fost ministru al apărării şi candidat la vicepreşedinţie al fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro.

Braga Netto, un general în retragere, este acuzat de poliţia federală că a pus la cale o lovitură de stat pentru a anula victoria electorală la limită a lui Lula în faţa lui Bolsonaro şi pentru a-l asasina la scurt timp după votul din 2022.

„Este inacceptabil ca într-o ţară generoasă precum Brazilia să avem oameni de rang militar înalt care complotează la moartea unui preşedinte”, a declarat Lula.

Cea mai recentă problemă de sănătate a lui Lula a provocat îndoieli în rândul analiştilor politici, unii susţinând că planurile de succesiune în cadrul Partidului Muncitorilor al lui Lula ar fi date peste cap dacă acesta nu poate candida din nou în 2026.

Medicii au declarat că Lula îşi va continua recuperarea acasă, în Sao Paulo, înainte de a se întoarce în capitala Brasilia. Este puţin probabil ca Lula să facă această călătorie înainte de joia viitoare, când urmează să fie supus unei tomografii, o procedură medicală utilizată pentru a obţine imagini interne detaliate ale corpului.

Lula s-a recuperat într-un mod care „a depăşit cu mult aşteptările medicilor”, a declarat un membru al echipei medicale, dr Ana Helena Germoglio.

Hemoragia craniană pentru care a trebuit să fie operat Lula a fost cauzată de o lovitură la cap, în urma unei căzături în baie, la reşedinţa oficială din Brasilia, la 19 octombrie, când s-a lovit la ceafă.

Atunci, i s-au pus copci şi a fost supus unor controale regulate timp de mai multe săptămâni. Lula s-a apucat apoi de programul său de şef de stat, care a fost deosebit de încărcat, liderii G20 participând la un summit la Rio de Janeiro la 18 şi 19 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Fost ministru, arestat după o lovitură de stat eșuată. Comunicatul Armatei
Fost ministru, arestat după o lovitură de stat eșuată. Comunicatul Armatei

Fostul ministru al Apărării din Brazilia a fost arestat sâmbătă, acuzat de o lovitură de stat eșuată.

Băutura preferată de aproape toți românii devine un lux. Prețul a ajuns la maximul ultimei jumătăți de secol
Băutura preferată de aproape toți românii devine un lux. Prețul a ajuns la maximul ultimei jumătăți de secol

Preţul cafelei a urcat vineri la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, impulsionat de diminuarea livrărilor. Totul a pornit de la Brazilia, cel mai mare producător mondial, care nu şi-a revenit încă de pe urma secetei din acest an.

(P) Te-ai întrebat vreodată de unde vine cafeaua ta? O regiune din Brazilia oferă lumii una dintre cele mai bune cafele
(P) Te-ai întrebat vreodată de unde vine cafeaua ta? O regiune din Brazilia oferă lumii una dintre cele mai bune cafele

Aproape o treime din cafeaua băută la nivel mondial își are originea în Brazilia, țara sud-americană fiind cea mai mare producătoare din lume, conform statisticilor.

Emmanuel Macron: „Îl îndemn pe domnul Putin la raţiune şi la o dezescaladare. Noi dorim o pace în 2025”
Emmanuel Macron: „Îl îndemn pe domnul Putin la raţiune şi la o dezescaladare. Noi dorim o pace în 2025”

Preşedintele francez Emmanuel Macron denunţă marţi, după summitul G20 de la Rio în Brazilia, o ”poziţie care escaladează” a Rusiei şi-l îndeamnă pe omologul său rus Vladimir Putin la ”raţiune”, relatează AFP.

 

”Am consumat carne braziliană de vită cu hormoni, în UE de ani de zile”. Semnal de alarmă tras de un ONG
”Am consumat carne braziliană de vită cu hormoni, în UE de ani de zile”. Semnal de alarmă tras de un ONG

Brazilia a decis să suspende exportul de carne de vită în Uniunea Europeană (UE), după ce un audit european a dezvăluit nereguli ale autorităţilor braziliene în controlul calităţii şi trasabilităţii unor hormoni, relatează AFP.

Recomandări
SUA au bombardat Venezuela. Președintele Maduro și soția lui, capturați și scoși din țară cu avionul de Trump | VIDEO
SUA au bombardat Venezuela. Președintele Maduro și soția lui, capturați și scoși din țară cu avionul de Trump | VIDEO

Președintele Donald Trump a afirmat că SUA l-au capturat pe liderul Venezuelei, Nicolas Maduro, și pe soția acestuia, confirmând în același timp că a lansat un atac „pe scară largă” împotriva țării. El adaugă că Maduro a fost scos din țară cu avionul.

Cod galben de ninsori și viscol în mai multe județe. Zonele unde se va depune strat de zăpadă
Cod galben de ninsori și viscol în mai multe județe. Zonele unde se va depune strat de zăpadă

Meteorologii avertizează că vremea rea continuă cel puţin până luni seară, fiind aşteptate ninsori, polei, dar şi viscol în zonele montane. La munte, stratul nou de zăpadă poate ajunge la 50 de centimetri, iar în Transilvania şi Maramureş la 15.

Câți bani a luat România de la UE față de sumele cu care a contribuit, de la aderare
Câți bani a luat România de la UE față de sumele cu care a contribuit, de la aderare

România a câștigat semnificativ din apartenența la Uniunea Europeană, primind de peste trei ori mai mulți bani decât a contribuit la bugetul comunitar, susține europarlamentarul liberal Dan Motreanu.