Băutura preferată de aproape toți românii devine un lux. Prețul a ajuns la maximul ultimei jumătăți de secol

62501873
Shutterstock

Preţul cafelei a urcat vineri la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, impulsionat de diminuarea livrărilor. Totul a pornit de la Brazilia, cel mai mare producător mondial, care nu şi-a revenit încă de pe urma secetei din acest an.

De asemenea, dealerii spun că unii fermieri brazilieni au amânat să livreze boabele recoltate în acest an, în speranţa că vor obţine preţuri şi mai mari, ceea ce creează probleme de aprovizionare pe termen scurt şi pierderi financiare pentru traderii care se aşteptau să primească cafeaua, informează Reuters, preluat de Agerpres.

În jurul orei 12.35 GMT, la bursa ICE cotaţiile futures la cafea arabica erau în creştere cu 0,7% până la 3,2530 dolari livra (453,5 grame), după ce anterior a urcat până la 3,3545 dolari livra, cel mai ridicat nivel înregistrat după 1977.

De la începutul anului şi până în prezent, preţul cafelei arabica a crescut cu aproape 75%, ceea ce o face una din materiile prime cu cele mai bune performante, alături de cacao, pentru care preţurile s-au dublat.

„Trendul de preţ este acum foarte similar cu cel înregistrat la cacao la începutul anului. Motivele sunt şi ele comparabile. La cacao, motivul a fost recoltele slabe din primele două cele mai importante ţări producătoare, Coasta de Fildeş şi Ghana. În cazul cafelei arabica, sunt îngrijorările cu privire la o recoltă slabă în Brazilia, cel mai important producător, în anul următor din cauza secetei", susţin analiştii de la Commerzbank.

Tot vineri, preţul cafelei robusta, varianta mai ieftină utilizată la prepararea cafelei instant, a atins şi el cel mai ridicat nivel din ultimii 47 de ani. La bursa ICE, cotaţiile futures la cafea robusta au atins vineri un vârf de 5.694 de dolari tona, după care au mai scăzut până la 5.503 dolari tona.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62501809
Bănescu cere răspicat Bisericii Ortodoxe Române să se ”lepede” de C. Georgescu: ”Nu poți fi neutru în fața răului strident”
Vasile Bănescu critică public poziția Patriarhiei Române, pe care a slujit-o timp de 15 ani ca purtător de cuvânt. Bănescu îi transmite că Biserica nu poate să fie neutră ”în fața răului strident”, după ce BOR a refuzat să se dezică de Călin Georgescu.
62501588
Post negru – ce înseamnă, ce presupune și cât se ține. Cum și când se ține postul negru
Postul negru, o practică străveche cu rădăcini adânci în spiritualitate și tradiții culturale, reprezintă o perioadă de abținere totală de la alimente și, în unele cazuri, chiar și de la lichide.
62501802
O mare companie rusească se retrage din România. ”O componentă cheie”
Rușii de la Karpersky, compania de securitate cibernetică al cărui antivirus este folosit masiv în țara noastră, a anunțat că își închide biroul din România.