Patru răniţi în vestul Germania, într-un atac cu cuţitul la o Universitate. Presupus atacator, ”neutralizat” de poliţie

×
Codul embed a fost copiat

Patru persoane au fost rănite vineri, într-un atac cu cuţitul, într-o universitate, în vestul Germaniei, iar presupusul autor a fost arestat, anunţă poliţia locală, relatează AFP, scrie News.ro. 

Poliţia germană nu precizează gravitatea rănilor şi nici contextul faptelor.

Atacul a avut loc în Universitatea din Hamm-Lippstadt, în Renania de Nord-Westfalia, la aproximativ 50 de kilometri de Dortmund.

”Mai multe persoane au fost rănite cu un cuţit”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter poliţia locală.

Autorul atacului a fost ”neutralizat”, a mai anunţat ea.
Radioteleviziunea regională WDR susţine că autorul agresiunii este un tânăr originar din Hamm, care a atacat mai mulţi studenţi - trei fete şi un băiat, pe care i-a rănit.

Citește și
parada militara serbia, parada militara belgrad, armata serbia
Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu. Ce se va întâmpla cu cei care refuză încorporarea

”Ne aflăm la faţa locului cu forţe de poliţie importante şi vă rugăm să evitaţi sectorul”, anunţă în mesajul postat pe Twitter forţele de ordine.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu. Ce se va întâmpla cu cei care refuză încorporarea
Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu. Ce se va întâmpla cu cei care refuză încorporarea

Serbia se pregătește să reintroducă serviciul militar obligatoriu, a anunțat președintele Aleksandar Vucic, conform presei sârbe.

Atac la Viktor Orban, după retrogradarea Budapestei la ”junk”: ”Absurd, meschin, incapabil”. Capitala Ungariei, 0 fonduri UE
Atac la Viktor Orban, după retrogradarea Budapestei la ”junk”: ”Absurd, meschin, incapabil”. Capitala Ungariei, 0 fonduri UE

Primarul Budapestei îl atacă dur pe Viktor Orban, după ce capitala Ungariei a fost retrogradată la ”junk”, adică nerecomandată investițiilor. Guvernul Orban este absurd, meschin și incapabil, a răbufnit edilul Gergely Karacsony.  

Statul din Europa care vrea să interzică rețelele sociale pentru cei sub 15 ani din anul școlar 2026
Statul din Europa care vrea să interzică rețelele sociale pentru cei sub 15 ani din anul școlar 2026

Guvernul francez vrea să interzică rețelele sociale pentru cei sub 15 ani începând cu noul an școlar din 2026, potrivit unui proiect de lege consultat de AFP și care urmează să fie dezbătut în viitorul apropiat în Parlament.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.