Papa Francisc și-a ales un asistent medical personal. Cine este acesta
Acesta este un semn că Suveranul Pontif recunoaşte că va avea nevoie de mai multă îngrijire pe măsură ce înaintează în vârstă, scrie Reuters, citată de Agerpres.
Într-o discuţie purtată, sâmbătă, cu reporterii în aeronava care îl transporta înapoi la Roma din voiajul apostolic în Canada, Suveranul Pontif în vârstă de 85 de ani a spus că înaintarea în vârstă, precum şi dificultăţile la mers semnalează o fază nouă, mai lentă, a pontificatului său.
Într-un comunicat dat joi publicităţii, Vaticanul l-a nominalizat pe infirmier ca fiind Massimiliano Strappetti, coordonatorul asistenţilor şi al facilităţilor sanitare de la Vatican, un stat suveran în interiorul Romei.
Postul de ''asistent medical personal'' nu a existat anterior în pontificatul Papei Francisc, deşi papa Ioan Paul al II-lea, care a decedat în 2005, a beneficiat de mai mulţi îngrijitori medicali în ultimii ani ai vieţii.
Papa Francisc are deja un medic personal, un specialist geriatric la Spitalul Gemelli din Roma, unde Suveranul Pontif a suferit o intervenţie chirurgicală intestinală în urmă cu un an. A fost prima spitalizare a Papei Francisc de la alegerea sa, în 2013.
Anul trecut, Papa Francisc a glumit, într-un interviu, spunând că Strapetti a fost cel care ''mi-a salvat viaţa'' după ce l-a convins pe Suveranul Pontif că intervenţia chirurgicală nu mai poate fi amânată.
Papa Francisc a suferit de o îngustarea severă a colonului cauzată de diverticulită sau de formarea unor mici umflături pe peretele intestinal.
Papa Francisc a ajuns în scaunul cu rotileÎn ultimele luni, Suveranul Pontif a fost nevoit să se deplaseze cu ajutorul unui scaun rulant, baston sau cadru pentru mers din cauza durerii de la genunchi cauzată de o mică fractură şi de un ligament inflamat.
"Nu cred că pot continua să călătoresc în acelaşi ritm ca înainte'', le-a declarat el reporterilor la bordul avionului care îl aducea înapoi la Vatican după vizita în Canada.
''Cred că la vârsta mea, şi cu această limitare, trebuie să-mi menajez (forţele) puţin pentru a putea sluji Biserica, sau dimpotrivă să mă gândesc la posibilitatea de a mă retrage", a mai spus papa Francisc.
Papa Francisc a spus că preferă să nu se opereze la genunchi întrucât nu-şi doreşte din nou efecte secundare pe termen lung în urma anesteziei aşa cum s-a întâmplat anul trecut după operaţia intestinală.
''Dar voi încerca să continui să călătoresc, să fiu aproape de oameni, pentru că este un mod de a-mi face datoria", a spus el.
Într-un interviu acordat Reuters, luna trecută, Papa Francisc a reluat declaraţiile pe care le-a făcut deseori, potrivit cărora, ar putea demisiona la un moment dat dacă problemele de sănătate îl vor împiedica să conducă Biserica Catolică - un gest greu de imaginat înainte de demisia lui Benedict al XVI-lea în 2013.