Papa Francisc, după tragedia din Texas: „Să ne rugăm cu speranţa unei vieţi mai bune”

62250379
Getty

Papa Francisc şi-a exprimat, marţi, durerea după tragediile produse în enclava spaniolă Melilla din Maroc, precum şi în statul american Texas.

 

„Am aflat cu durere vestea despre tragediile migranţilor produse în Texas şi la Melilla. Să ne rugăm împreună pentru fraţii noştri care au murit cu speranţa unei vieţi mai bune; şi pentru noi, ca Domnul să ne deschisă inimile şi astfel de tragedii să nu se mai întâmple”, a scris pe Twitter suveranul pontif, conform Agerpres.

Zeci de cadavre ale unor migranţi au fost găsite într-un camion abandonat la periferia orașului San Antonio, Texas. Moartea acestora reprezintă una dintre cele mai grave tragedii din ultimii ani în care au fost implicaţi migranţi.

Citește și Prima reacție a Marii Britanii după amenințările Rusiei: Armata trebuie să fie pregătită pentru a evita un conflict

Descoperirea tragică a fost făcută la o distanţă de circa 240 de kilometri de frontiera cu Mexicul. Acest mijloc de transport este utilizat în mod frecvent de migranţii care doresc să intre în Statele Unite, cu toate că le este pusă viața în pericol.

Vineri, cel puţin 23 de migranţi au murit în urma unor confruntări cu forţele de ordine după ce au încercat să pătrundă în forţa în enclava spaniolă Melilla, din nordul Marocului. Este cel mai tragic bilanţ înregistrat vreodată în urma tentativelor migranţilor din Africa Subsahariană de a ajunge în Melilla şi în enclava spaniolă Ceuta. Cele două sunt singurele frontiere terestre ale Uniunii Europene cu Africa.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62268755
Prima reacție a Marii Britanii după amenințările Rusiei: Armata trebuie să fie pregătită pentru a evita un conflict
Rusia va reprezenta probabil o ameninţare şi mai mare pentru securitatea europeană după războiul în Ucraina decât a fost înainte, a declarat, marți, şeful Statului Major General al armatei britanice, Patrick Sanders.
62256315
Agenția de evaluare financiară Moody's consideră Rusia în incapacitate de plată
Agenţia de evaluare financiară Moody's a apreciat că Rusia a intrat luni seara în incapacitate de plată cu privire la datoria sa externă, pentru prima dată în ultimul secol.
62268734
A început summit-ul NATO de la Madrid. Alianța va elabora un nou ”Concept Strategic” de apărare
La Madrid a început, astăzi, reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care are loc pe fondul celei mai grave crize de securitate din zona euroatlantică, după al Doilea Război Mondial.