Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Picăturile respiratorii pot fi o cale de transmitere minoră pentru mpox

Picăturile respiratorii reprezintă o cale de transmitere "minoră" a maladiei mpox, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP.

Potrivit OMS, mpox se transmite de la o persoană la alta în principal prin "contact apropiat". Pe site-ul său, OMS a explicat că se înţelege prin contact apropiat "acel contact de tip piele pe piele (atingere sau relaţii sexuale, de exemplu), contactul gură la gură şi contactul gură pe piele (sărut)". "Şi, de asemenea, faptul de a se afla în faţa cuiva (vorbire sau respiraţie în proximitate şi, astfel, de a fi în contact cu particulele respiratorii infecţioase)", a precizat OMS. "Dacă vorbiţi cu cineva de aproape, dacă expiraţi asupra lui, dacă sunteţi apropiat fizic de el, este posibil ca picăturile, dacă aveţi leziuni, să se răspândească la altcineva", a declarat o purtătoare de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Geneva. "Însă este vorba despre o sursă minoră" de transmitere, a insistat ea. În orice caz, "studii suplimentare sunt necesare pentru a înţelege pe deplin dinamica de transmitere" a virusului. Potrivit OMS, este de asemenea posibil ca virusul să rămână pentru un anumit timp pe haine, lenjerie, obiecte şi pe suprafeţe care au fost atinse de o persoană infectată. O persoană care le-ar atinge ar risca la rândul ei să fie infectată dacă are tăieturi sau leziuni pe piele sau dacă îşi atinge ochii, nasul, gura sau alte mucoase înainte să se spele pe mâini. OMS recomandă curăţarea şi dezinfectarea suprafeţelor şi a obiectelor, precum şi spălarea mâinilor după atingerea suprafeţelor sau a obiectelor potenţial contaminate. În schimb, OMS nu recomandă purtarea generalizată a măştii sanitare. Purtarea măştii sanitare este recomandată angajaţilor din sectorul sănătăţii şi persoanelor aflate în contact cu o persoană bolnavă, a reamintit Margaret Harris. Recrudescenţa mpox în Africa, în special în Republica Democrată Congo (RDC), precum şi Burundi, Kenya, Rwanda şi Uganda, şi apariţia unei noi variante virale (clada Ib) au determinat OMS să declare pe 14 august cel mai înalt nivel de alertă epidemiologică la nivel internaţional. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult