O sportivă a supraviețuit 500 de zile într-o peșteră din Spania. A intrat pe timp de pandemie și a ieșit pe timp de război
Galerie foto
Când Beatriz Flamini a intrat în peștera din Granada, Rusia nu invadase Ucraina, iar lumea era încă marcată de pandemia de Covid 19.
Sportiva, în vârstă de 50 de ani, a făcut parte dintr-un experiment monitorizat îndeaproape de oamenii de știință, transmite BBC.
„Încă sunt blocată pe 21 noiembrie 2021. Nu știu nimic despre lume”, a spus ea după ce a ieșit din peșteră.
Flamini, în vârstă acum de 50 de ani, a intrat în peșteră la vârsta de 48 de ani. Și-a petrecut timpul în peștera adâncă de 70 de metri făcând exerciții, desenând și tricotând pălării de lână. În tot acest timp, ea a citit 60 de cărți. Echipa care a asistat-o a declarat că, în 500 de zile, sportiva a băut 1.000 de litri de apă.
Sportiva, monitorizată de o echipă numeroasăÎn cele 500 de zile petrecute în peșteră Beatriz Flamini a fost monitorizată de un grup de psihologi, cercetători, speologi – specialişti în studiul peşterilor – dar niciunul dintre experţi nu a luat contact cu ea.
Filmări de la postul spaniol TVE au arătat-o ieșind din peșteră zâmbind larg.
Flamini a pierdut noțiunea timpului după două luniLa scurt timp după ieșire, sportiva le-a spus jurnaliștilor că experiența ei a fost „excelentă, imbatabilă”.
„Am tăcut de un an și jumătate, nu am vorbit cu nimeni, decât cu mine”, a spus ea reporterilor.
„Îmi pierd echilibrul, de aceea sunt ținută în brațe. Dacă îmi dai voie să fac un duș – nu m-am atins de apă de un an și jumătate – ne vedem în scurt timp."
Beatriz Flamini le-a spus mai târziu reporterilor că a pierdut noţiunea timpului după aproximativ două luni.
„Tu taci și creierul inventeaz㔄A fost un moment în care a trebuit să nu mai număr zilele”, a spus ea, adăugând că a crezut că a stat în peșteră „între 160-170 de zile”.
Unul dintre cele mai grele momente a fost când peștera a fost invadată de muște, acoperind-o cu totul. Sportiva a descris și „halucinații auditive”.
„Tu taci și creierul inventează”, a spus ea.
Experții au căutat prin acest experiment să studieze impactul izolării sociale și al dezorientării temporare extreme, percepția oamenilor asupra timpului.
Echipa de asistență a sportivei a spus că performanța este un record mondial pentru cel mai lung timp petrecut într-o peșteră, însă Cartea Recordurilor încă nu a confirmat.
Cel mai lung timp petrecut într-o peșteră și care este prins în Cartea Recordurilor este de 69 de zile al celor 33 de mineri chilieni și bolivieni, prinși sub pământ după prăbușirea unei mine de cupru și aur din Chile în 2010.