Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O fetiță rămasă orfană primește casca de pompier a tatălui său, ucis în incendiile din Australia

Your browser doesn't support HTML5 video.

Peste 2.000 de case au fost distruse în incendiile devastatoare din Australia, care au curmat, în ultimele luni, cel puțin 25 de vieți omenești. In unele locuri, ploaia și temperaturile care au mai scăzut puțin au fost un ajutor nesperat pentru pompieri.

Este, însă, doar un scurt răgaz... Meteorologii avertizează că temperaturile vor crește din nou și există temeri că două focare majore s-ar putea contopi într-un nou mega incendiu.

Anna Coren, corespondent CNN: "Ne aflăm la bordul navei HMS Adelaide, cea mai mare navă de debarcare cu elicoptere pe care o are Australia şi care este ancorată aici în portul Eden aflat pe Coasta de Sud în New South Wales. Numeroşi pompieri au fost aduşi aici pentru a participa la operaţiunile de evacuare şi să asigure tot ajutorul de care e nevoie. Jos, în interior, sunt peste 1.000 de paturi pentru cei care vor fi evacuaţi, un centru medical, precum şi tot felul de provizii de mâncare şi apă."

În unele zone pârjolite deja, oamenii se întorc acasă... Numai că, pentru mulţi, "acasă" mai înseamnă doar nişte ruine arse.

Citește și
incendii australia
România vrea să ofere ajutor pentru stingerea incendiilor de vegetație din Australia

Bărbat: "Focul a mistuit totul cu o ferocitate incredibillă. Am luat decizia bună să plecăm... Pentru asta suntem recunoscători." Poate că erau pregătiţi pentru ce e mai rău, dar realitatea este devstatoare.

Chiar şi pompierii - mulţi dintre ei voluntari - aflaţi de luni de zile în lupta cu focul sunt copleşiţi.

Pompier: "Mi se tăie răsuflarea, uneori, când văd cu ce se confruntă oamenii aceștia... Mă gândesc ce aș fi simțit eu să fiu în locul lor."

Fetiţa unui pompier rămasă orfană, a primit simbolic, casca tatălui ei, la funeralii. Mai mulţi "soldaţi ai focului" se număra printre cei 25 de oameni care au pierit în incendii, de la izbucnirea acestei crize fără precedent, în Australia. Un dans războinic tradiţional, haka, i-a adus un ultim omagiu pompierului căzut la datorie.

În ultimele zile, au donat bani pentru a sprijini eforturile pompierilor, dar şi pentru sinistraţi - multe celebrităţi. Printre acestea actorul australian Chris Hemsworth, care a postat marți un filmuleţ pe Twitter, în care anunţa că a donat un milion de dolari.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult