Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie care și-a sugrumat cei trei copii până la moarte spune că a recurs la acest gest din cauza „vocilor din capul ei”

O femeie acuzată că și-a sugrumat până la moarte cei trei copii spune că a recurs la gestul șocant din cauza „vocilor din capul ei”. Aceasta a vrut pe urmă să-și pună capăt zilelor.

Lindsay Clancy, în vârstă de 32 de ani, din Massachusetts, SUA, s-a prezentat la Tribunalul Districtual Plymouth prin Zoom, de pe patul de spital, pentru a fi martoră la acuzațiile care i se aduc. Procurorii susțin că ea și-a sugrumat cei trei copii - Cora, de cinci ani, Dawson, de trei ani și Callan, de opt luni, acasă, pe 24 ianuarie, înainte de a sări de la etajul apartamentului în care locuia, scrie Mirror. Avocatul ei, Kevin Reddington, susține că femeia ar fi suferit de „depresie postpartum și chiar psihoză postpartum”. El a mai precizat că femeii i s-au prescris medicamente, cum ar fi Prozac și Seroquel, despre care se spune că pot provoca, ca efecte secundare, gânduri suicidale. „[Clancy] a fost o persoană frumoasă care a fost distrusă de acest medicament”, a spus avocatul instanței. El a ridicat o „vază cu dorințe” care conținea gânduri pline de speranță pentru copiii ei, și care a fost găsită lângă patul ei. Clancy, care nu a vorbit în timpul procesului, este acum paralizată de la brâu în jos după ce a sărit 20 de metri de la fereastra apartamentului său, aflat la etajul doi, la doar câteva momente după ce și-ar fi ucis cei trei copii. „Nu poate merge, nici măcar nu poate merge la baie. Sănătatea ei mintală nu era, de asemenea, deloc bună”, a mai spus avocatul. Clancy i-a spus unui psiholog că a auzit o „voce masculină” care îi spunea să-și ucidă cei trei copii, înainte ca aceasta să se arunce de la etaj. Instanța de judecată a susținut că femeia și-ar fi „creat” un scenariu în capul ei, după ce și-a văzut soțul că părăsește casa pentru a lua de mâncare. Procurorii susțin că acest lucru i-a dat suficient timp pentru presupusa ei crimă și tentativă de sinucidere. Soțul acesteia s-ar fi întors acasa după 20 de minute și a auzit doar „tăcere”, înainte de a găsi o baltă de sânge și fereastra deschisă. Și-a găsit apoi soția în grădină, potrivit procurorului. A mers apoi în garaj, unde și-a descoperit cei trei copii morți. A sunat rapid la 911, însă pentru cei mici nu s-a mai putut face nimic.

Judecătorul de caz a precizat că femeia nu trebuie să părăsească spitalul sau clinica de dezintoxicare fără permisiunea instanței.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult