Noul consilier pentru securitate al lui Trump vrea să atace Rusia, Iranul şi Coreea de Nord

61948909
Getty

Politica externă a Statelor Unite ar putea deveni chiar agresivă numirea lui John Bolton în funcţia de  Consilier pentru Securitate  Naţională al preşedintelui Trump

Trump a anunţat joi, într-un mesaj pe Twitter, înlocuirea lui H.R. McMaster cu John Bolton în postul de Consilier pentru Securitate Naţională. Această funcţie este extrem de importantă, cel care o ocupă fiind practic persoana care îi prezintă preşedintelui SUA opţiunile de politici în materie de securitate naţională 

John Robert Bolton a fost membru al administraţiei GeorgeW.Bushambasador al SUA la ONU şi este un diplomat de carieră. Cunoscut ca un critic al politicii externe a administraţiei Obama, Bolton a fost ostil acordului privind programul nuclear iranian semnat de marile puteri în iulie 2015 şi a susţinut necesitatea bombardării facilităţilor nucleare din Iran.

A criticat însă dur poziţia lui Donald Trump faţă de NATO. „Dacă tancurile ruseşti într-o republică baltică şi tu decizi să te gândeşti dacă atacul era justificat sau nu, vor ajunge la Marea Baltica înainte să deschizi dosarul”, declara Bolton în iulie 2016. „Dacă cineva crede că nu se poate baza pe tine, atunci nu se va baza, iar asta nu se aplică doar al NATO”.

Potrivit CNN, Bolton a susţinut ideea unui atac preventiv asupra Coreei de Nord, afirmând că "ameninţarea nucleară a Phenianului este iminentă". A cerut, de asemenea, "o campanie cibernetică de răspuns împotriva Rusiei" în urma acuzaţiilor privind un atac informatic iniţiat de Kremlin.

Citește și
Viktor Orban coboară cu 20% în spatele opozantului său și desfășoară trupe la granița cu Ucraina
Viktor Orban coboară cu 20% în spatele opozantului său și desfășoară trupe la granița cu Ucraina

Pe de altă parte, Kremlinul a primit cu optimism nominalizarea lui Bolton. "Sperăm că vor exista mai mulţi oameni în interiorul puterii americane în măsură să ignore acest val de rusofobie ce a invadat multe ţări, inclusiv Statele Unite", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
 

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
Viktor Orban coboară cu 20% în spatele opozantului său și desfășoară trupe la granița cu Ucraina
Viktor Orban coboară cu 20% în spatele opozantului său și desfășoară trupe la granița cu Ucraina

Viktor Orban a coborât și cu 20% în spatele opozantului său Peter Magyar, potrivit unui ultim sondaj de opinie publicat de presa din Ungaria. În paralel, premierul maghiar a decis să maseze trupe la granița cu Ucraina, invocând securitatea energetică.

Ministrul britanic al Apărării dorește să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina
Ministrul britanic al Apărării dorește să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina

Rusia a transmis joi Regatului Unit că trimiterea unor trupe britanice în Ucraina ar prelungi războiul, nu l-ar încheia, reiterând că se opune oricărei prezențe militare occidentale în această țară, relatează Reuters.

Fost consilier al lui Trump, despre România: ”Rușii vor influență politică în întreaga Europă și așa va fi întotdeauna”
Fost consilier al lui Trump, despre România: ”Rușii vor influență politică în întreaga Europă și așa va fi întotdeauna”

Rușii vor încerca întotdeauna să influențeze politica din toată Europa și mai ales în Europa de Est, motiv pentru care este de la sine înțeles că au intervenit și în alegerile din România, a declarat Andrew Peek, fost consilier al lui Donald Trump. 

Recomandări
Președinta Comisiei Europene „a apreciat” reformele Guvernului Bolojan. Răspunsul pe PNRR, așteptat în martie
Președinta Comisiei Europene „a apreciat” reformele Guvernului Bolojan. Răspunsul pe PNRR, așteptat în martie

Premierul Ilie Bolojan a convenit, joi, în cadrul discuţiilor purtate cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că solicitările României privind cererile de plată 3 şi 4 din PNRR vor fi analizate înaintea deciziei finale a Comisiei.

Surse: Donald Trump va fi invitat oficial la Summitul B9 de la București. Pe cine ar trimite în cazul unui refuz
Surse: Donald Trump va fi invitat oficial la Summitul B9 de la București. Pe cine ar trimite în cazul unui refuz

Președintele american Donald Trump ar urma să primească o invitație oficială pentru a participa la Summitul B9+, programat pe 13 mai, la București, au anunțat surse politice pentru Știrile PRO TV.

Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei pe proiectul Guvernului privind pensiile magistraţilor
Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei pe proiectul Guvernului privind pensiile magistraţilor

Curtea Constituţională a României publicat, joi, motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor este constituţional.