Nicolas Maduro a preluat controlul Parlamentului din Venezuela. Reacțiile internaționale
În pofida unui absenteism record de 70% şi respingerii rezultatelor alegerilor de către o bună parte din comunitatea internaţională, deputaţii Partidului Socialist Unificat al Venezuelei (PSUV) şi ai aliaţilor săi ocupă acum 256 dintre cele 277 de locuri din parlamentul unicameral, relatează AFP și Agerpres.
Reprezentanții PSUV au intrat marţi în sala parlamentului, însoțiți de mai mulți polițiști, agitând portrete ale eroului revoluţionar Simon Bolivar şi ale defunctului preşedinte venezuelean Hugo Chavez (1999-2013), care au fost agăţate apoi pe pereţii instituţiei.
În paralel, Adunarea Constituantă, formată din susţinători ai puterii şi menită din 2017 să neutralizeze deciziile parlamentului ce se afla până acum în mâinile opoziţiei, şi-a încetat marţi activitatea.
Nicolas Maduro s-a declarat "foarte optimist" în ceea ce priveşte "un dialog incluziv, cu toată ţara".
Recunoscut de peste 50 de ţări drept preşedinte interimar al Venezuelei, liderul opoziţiei Juan Guaido a promis că va rezista şi va asigura continuitatea lucrărilor parlamentului ales în 2015 până la organizarea de "alegeri prezidenţiale şi legislative libere".
Marţi, parlamentul aflat la sfârşit de mandat s-a reunit la Caracas într-un loc ce nu a fost divulgat "din raţiuni de securitate" şi Juan Gaido a depus din nou jurământul în calitate de preşedinte al Adunării.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat imediat într-un comunicat că SUA nu recunosc noul parlament rezultat în urma unor "alegeri frauduloase" şi continuă să-l considere pe Juan Guaido "preşedintele legitim" al Venezuelei.
Columbia, Brazilia, Uruguay, Costa Rica şi Panama au anunţat de asemenea că nu recunosc noul parlament. "Vom continua să conlucrăm" cu Guaido, a notat pe Twitter ministrul brazilian al afacerilor externe Ernesto Araujo.
Preşedintele american aflat la sfârşit de mandat Donald Trump a fost principalul aliat al lui Guaido. În timpul administraţiei sale, Casa Albă a impus sancţiuni economice aspre împotriva Venezuelei, printre care un embargo petrolier care să forţeze înlăturarea de la putere a lui Maduro.
La rândul său, liderul socialist a lansat deja mai multe apeluri la dialog către viitorul locatar de la Casa Albă, preşedintele democrat Joe Biden.
Grupul de la Lima, format din ţări care nu recunosc puterea lui Nicolas Maduro, a afirmat marţi, într-o declaraţie semnată de Brazilia, Columbia, Canada şi alte nouă ţări din regiune, că nu recunoaşte regimul chavist şi îl susţine pe Guaido. "Îndemnăm comunitatea internaţională să se ralieze nerecunoaşterii şi respingerii acestei Adunări Naţionale ilegale şi să susţină eforturile pentru restabilirea democraţiei" în Venezuela, se spune în text.
Sursa: ProTV / Agerpres
Etichete: SUA , Parlament , nicolas maduro , juan guaido
Dată publicare: 06-01-2021 11:51