Motivul pentru care liderul suprem Ali Khamenei a fost cruțat. Israel a eliminat cel puțin 30 de șefi din armată și savanți

Ali Khamenei
IMAGO

În patru zile, operațiunea Am Kelavia/Rising Lion a eliminat peste 30 de oficiali importanți ai Gardienilor Revoluției și oameni de știință din programul nuclear iranian, anunță IDF și presa străină, relatează i24News.

Paisprezece oameni de ştiinţă implicaţi în proiectul nuclear au pierit în bombardamente şi explozii ale unor maşini-capcană, potrivit Reuters.

Ofensiva a început prin eliminarea a trei dintre cei mai înalţi comandanţi iranieni: generalul Mohammad Bagheri, comandant al forţelor armate, Hossein Salami, şeful Gardienilor revoluţiei, şi Gholam Ali Rashid, comandantul şef adjunct al forţelor armate iraniene. Acesta din urmă era responsabil pentru sistemul de securitate al regimului pe timp de război şi conducea activ programul care viza distrugerea Israelului.

Structurile care au rămas fără conducători

Ramura aerospaţială a Gardienilor revoluţiei a suferit de asemenea pierderi grele. Comandantul aviaţiei,
Amir Ali Hajizadeh, a fost ucis împreună cu alţi şase comandanţi, inclusiv Davoud Shikhian, şeful apărării antiaeriene, Mohammad Baqeri, responsabil pentru rachetele sol-sol, şi Taher Pour, comandant pentru divizia de drone.

Structura de informaţii a Gardienilor revoluţiei a fost decimată prin eliminarea a cinci înalţi responsabili: Mohammad Kazemi, şeful serviciului de informaţii, adjunctul său Mohsen Mahagheqi, Gholam-Reza Marhab, şeful serviciului de informaţii al forţelor armate, Mohsen Baqeri, şeful serviciului de informaţii al forţei Quds, şi adjunctul său Abou al-Fazel Nikhoai.

Citește și
iran israel
Sute de români cer să fie evacuați din Israel și Iran. Personalul neesențial din ambasade ar urma să plece

New York Times informează că Ismail Qaani, comandant al forţei Quds, ar fi fost de asemenea eliminat, fără a exista o confirmare oficială din partea Teheranului. Ali Shamkhani, responsabil pentru programul nuclear şi consilier al ayatollahului Khamenei a supravieţuit unui atac, dar rămâne spitalizat cu răni interne grave.

În faţa acestui val de asasinate, liderul suprem Ali Khamenei s-a refugiat într-un buncăr subteran din cartierul Lavizan, în nord-estul Teheranului, împreună cu familia sa. O sursă diplomatică afirmă că Israelul l-ar fi putut elimina încă din prima noapte, dar a preferat să-l cruţe pentru a-i da o şansă pentru a destructura programul nuclear, conform postului de televiziune citat.

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
WSJ: Israelul se grăbeşte să remodeleze Orientul Mijlociu în propriile condiţii, forţându-l pe Trump să ţină pasul
WSJ: Israelul se grăbeşte să remodeleze Orientul Mijlociu în propriile condiţii, forţându-l pe Trump să ţină pasul

În urmă cu un an, Israelul avea mult de furcă - era blocat în Gaza, înconjurat de inamici susţinuţi de Iran şi se afla sub presiunea Washingtonului de a opri luptele, scrie The Wall Street Journal (WSJ).

Sute de români cer să fie evacuați din Israel și Iran. Personalul neesențial din ambasade ar urma să plece
Sute de români cer să fie evacuați din Israel și Iran. Personalul neesențial din ambasade ar urma să plece

Aproximativ 200 de români solicită evacuarea din Israel și Iran, în contextul conflictului din regiune, a anunțat, luni, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu și Africa din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Clara Staicu.

Netanyahu: „Teheranul arde. Sunt evacuări masive, dar iranienii ascund asta”. Republica Islamică își menține poziția fermă
Netanyahu: „Teheranul arde. Sunt evacuări masive, dar iranienii ascund asta”. Republica Islamică își menține poziția fermă

80 din cei 385 de cetățeni români din Israel și Iran, care au cerut să fie repatriați, au fost deja evacuați terestru, anunță Ministerul român de Externe.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, marți, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.