Mișcare strategică făcută de Putin în Marea Neagră. Unde și-au mutat rușii navele și submarinele. Imagini din satelit
"Infrastructura de întreținere, logistică și manipulare a echipamentelor militare de la Novorossiysk a fost foarte probabil îmbunătățită", a scris Ministerul britanic pe rețeaua X, potrivit Business Insider.
Conform informațiilor armatei britanice, mutarea flotei la Novorossiisk a reprezentat "cea mai bună metodă a flotei de a evita atacurile maritime ucrainene".
Forțele navale ale Rusiei au suferit pierderi semnificative de la începutul războiului din Ucraina.
În februarie, șeful forțelor armate ale Regatului Unit, amiralul Sir Tony Radakin a estimat că 25% din navele Rusiei din Marea Neagră au fost scufundate sau avariate.
Succesul Ucrainei în războiul naval a dus și la înlocuirea fostului comandant al Flotei Mării Negre, amiralul Viktor Sokolov, cu viceamiralul Serghei Pinciuk.
Intrarea în portul Novorossiisk, blocată de patru barje"Flota a fost cel mai puțin activă de la începutul războiului", a declarat, joi, Ministerul Apărării britanic, menționând că schimbarea a avut loc după înlăturarea lui Sokolov în martie.
Accentul pus pe Marea Neagră, atât al rușilor, cât și al ucrainenilor, subliniază importanța rutei comerciale maritime. Pentru Ucraina, accesul la Marea Neagră a fost esențial pentru exportul de cereale și produse alimentare ale țării.
Nu este prima dată când rușii încearcă să-și consolideze apărarea navală pentru a evita viitoarele atacuri ucrainene.
Ministerul Apărării din Marea Britanie a anunțat, luna trecută, că a "identificat patru barje poziționate la intrarea în portul maritim Novorossiysk".
"Pinchuk a încercat probabil să crească șansele de apărare ale navelor rusești prin adoptarea de măsuri preventive și defensive suplimentare, inclusiv reducerea accesului spre instalațiile portuare", a scris Ministerul Apărării din Marea Britanie pe 31 martie.
Reprezentanții Ministerului rus al Apărării nu au răspuns unei solicitări de comentarii din partea Business Insider.
Sursa: Business Insider
Etichete: Rusia , marea neagra , vladimir putin
Dată publicare: 20-04-2024 16:17