Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord

Vladimir Putin, Kim Jong Un
KCNA

Coreea de Nord a ratificat un Acord de Apărare istoric cu Rusia, pecetluind astfel apropierea între cele două ţări în contextul Războiului din Ucraina al Moscovei, anunţă marţi agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, relatează AFP.

 

Acordul ”a fost ratificat sub forma unui decret” semnat de către dictatorul Kim Jong Un la 11 noiembrie, precizează KCNA, la o zi după ce Moscova a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat acest Acord de Apărare reciprocă.

Acest tratat, încheiat în timpul unei rare vizite a lui Vladimir Putin la Phenian, în iunie, între cele două ţări, oile negre ale Statelor Unite, prevede ”un ajutor militar imediat” reciproc în cazul unor atacuri împotriva uneia dintre cele două ţări.

11.000 DE MILITARI NORD-COREENI DESFĂŞURAŢI ÎN RUSIA

Potrivit Kievului, aproximativ 11.000 de militari nord-coreeni au fost desfăşuraţi în Rusia şi au început să lupte împotriva ucrainenilor pe teritoriul rus în regiunea Kursk, din care ucrainenii ocupă o mică parte, în urma unei ofensive în august.

Citește și
trump iran
Trump: „Este timpul să căutăm o nouă conducere în Iran”

Kremlinul a ocolit până în prezent să răspundă la întrebări despre această prezenţă militară nord-coreeană de întărire.

Acest acord oficializează luni de aprofundare şi cooperare în domeniul securităţii între cele două ţări, aliate comuniste de-a lungul Războiului Rece.

Rusia şi Coreea de Nord s-au apropiat considerabil după invazia rusă a Ucrainei în februarie 2022.

Acordul angajează totodată cele două ţări să coopereze la nivel internaţional cu scopul de a se opune sancţiunilor care le-au fost impuse de către Occident şi de a-şi coordona poziţiile la ONU.

Ministrul nord-coreean de Externe Choe Son Hui a efectuat recent o vizită la Moscova, unde a declarat că Nordul ”este ferm alături de tovarăşii ruşi până la victoria lor”.

Ea a catalgat agresiunea rusă în Ucraina o ”luptă sacră” şi a salutat înţelepciunea lui Vladimir Putin.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
Citește și...
Trump: „Este timpul să căutăm o nouă conducere în Iran”
Trump: „Este timpul să căutăm o nouă conducere în Iran”

Președintele SUA, Donald Trump, a cerut sâmbătă încheierea celor 37 de ani de domnie a ayatollahului Ali Khamenei.

 

UE şi Mercosur au semnat acordul comercial, după 25 de ani de negocieri. Împreună, reprezintă o treime din PIB-ul mondial
UE şi Mercosur au semnat acordul comercial, după 25 de ani de negocieri. Împreună, reprezintă o treime din PIB-ul mondial

UE și Mercosur au semnat sâmbătă, la Asuncion, un acord comercial istoric, încheind 25 de ani de negocieri și creând una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume.

Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela: ”Cred că voi fi prima femeie președinte din această țară”
Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela: ”Cred că voi fi prima femeie președinte din această țară”

Deși i-a dăruit medalia premiului Nobel pentru pace Donald Trump NU și-a declarat sprijinul pentru lidera opoziției din Venezuela.

Recomandări
Donald Trump ”pedepsește” opt țări europene cu un tarif de 10%, pentru că nu susțin acapararea Groenlandei de către SUA
Donald Trump ”pedepsește” opt țări europene cu un tarif de 10%, pentru că nu susțin acapararea Groenlandei de către SUA

Președintele Donald Trump a anunțat sâmbătă că va impune o taxă de import de 10% asupra a opt țări europene, până când „se va ajunge la un acord pentru achiziționarea completă și totală a Groenlandei”.

Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul
Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul

A fost ger năprasnic în jumătate din țară și nu sunt semne că ne mai slăbește. În zori, la polul frigului, s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius. La țară, oamenii se tem să nu rămână fără lemne și să nu li se prăpădească animalele.

ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer
ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer

În Alba Iulia, doi oameni au fost răniți, iar câteva zeci s-au speriat îngrozitor și au ieșit în fugă pe scări. Blocul în care locuiesc a fost zguduit de o explozie violentă provocată, cel mai probabil, potrivit pompierilor, de o acumulare de gaze.