Marele rabin al Rusiei îl critică pe Serghei Lavrov pentru cuvintele sale despre Hitler
Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE
Berel Lazar, despre care se spune că are legături strânse cu președintele rus Vladimir Putin, a catalogat afrimațiile lui Lavrov ca fiind „șocante” și a subliniat faptul că cel mai indicat ar fi ca Lavrov să își retragă cuvintele.
„Nu mă consider îndreptățit să îi dau sfaturi șefului diplomației ruse, dar ar fi frumos dacă și-ar cere scuze evreilor și ar recunoaște pur și simplu că a greșit. Cred că atunci ar fi posibil să considerăm incidentul rezolvat și să întoarcem pagina”, a declarat Berel Lazar pentru Agenția Telegrafică Evreiască, citată de pravda.com.ua.
Mai mult, rabinul-șef al Rusiei a adăugat că nu împărtășește ideea de a identifica acțiunile autorităților ruse din Ucraina cu acțiunile armatei sovietice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Lavrov afirma că "cei mai mari antisemiți sunt evreii"El a explicat că acuzațiile autorităților ruse de "neonazism" au denigrat eroismul acelor soldați sovietici care au eliberat lagărul de concentrare de la Auschwitz și care au arborat un "steag roșu al victoriei" deasupra Reichstagului din Berlin.
La 2 mai, Serghei Lavrov a declarat că faptul că președintele ucrainean Volodimir Zelenski este evreu de naționalitate nu înseamnă că nu ar putea exista un "nazism în masă" în Ucraina, deoarece, în cuvintele sale, "cei mai mari antisemiți sunt evreii", cum ar fi Fuhrerul Germaniei naziste. Adolf Hitler. Ambasadorul rus în Israel a fost convocat pentru a transmite o "notă de protest", iar ministrul de Externe, Yair Lapid, i-a cerut lui Lavrov să își ceară scuze imediat.
Sursa: pravda.com.ua
Etichete: Rusia , Ucraina , serghei lavrov , adolf hitler , evrei
Dată publicare: 04-05-2022 23:06