Madonna l-a criticat dur pe Trump. Ce spune despre situația cu Iranul

Madonna

Cântăreaţa Madonna l-a criticat pe preşedintele Donald Trump pentru ''războiul pe care l-a inventat cu Iranul'' astfel încât să le distragă americanilor atenţia de la procesul său de demitere (impeachment) în Congresul american, consemnează agenţia EFE.

Ea a exprimat această părere marţi seară, în timpul concertului susţinut la Lisabona în cadrul turneului ''Madame X''. Madonna a lansat cu acest prilej şi o pledoarie în care a apărat drepturile comunităţii LGTBI şi ale migranţilor. După două ore şi jumătate de concert, ea s-a despărţit de public strigând: ''poporul la putere''.

În cel de-al doilea concert din cele opt pe care le susţine la Lisabona până pe 23 ianuarie, Madonna a interpretat şi un (cântec popular portughez) fado, în semn de recunoştinţă faţă de acest oraş care este pentru ea ''a doua casă''.

Cântăreaţa americană, în vârstă de 61 de ani, a locuit în capitala portugheză din 2017 şi până anul trecut, stabilindu-se acolo după ce unul dintre copiii săi, pe care l-a adoptat, a fost primit la clubul de fotbal Benfica Lisabona, transmite Agerpres.

În cadrul actualului turneu, care se va încheia la finalul lunii martie, Madonna va susţine concerte şi în alte oraşe europene, inclusiv Londra şi Paris.

Citește și
Candidati democrati
Cine sunt democrații care vor să îi fure fotoliul de președinte lui Donald Trump

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Preşedintele Rouhani şi ministrul de externe Zarif resping ideea unui „acord Trump” în dosarul nuclear
Preşedintele Rouhani şi ministrul de externe Zarif resping ideea unui „acord Trump” în dosarul nuclear

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a respins marţi o propunere privind un „acord Trump” care să rezolve criza în dosarul nuclear al Teheranului,

Cine sunt democrații care vor să îi fure fotoliul de președinte lui Donald Trump
Cine sunt democrații care vor să îi fure fotoliul de președinte lui Donald Trump

Șase politicieni democrați s-au înfruntat marți seara în ultima dezbatere televizată înainte ca partidul să nominalizeze candidatul pentru alegerile prezidențiale de anul acesta din SUA, relatează Reuters.

Gestul soției lui Donald Trump când a fost luată de mână de către acesta
Gestul soției lui Donald Trump când a fost luată de mână de către acesta

În plin conflinct cu Iranul, Casa Albă vrea să mai devieze de la subiect. Unul dintre membrii echipei de comunicare ai lui Donald Trump a postat pe Twitter o poză cu Casa Albă, anunţând prima ninsoare din acest an.

Trump mai investește 7 miliarde în zidul de la granița cu Mexic. La ce sumă s-a ajuns
Trump mai investește 7 miliarde în zidul de la granița cu Mexic. La ce sumă s-a ajuns

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, intenţionează să redirecţioneze alte 7,2 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru construcţia zidului de la frontiera cu Mexicul.

Şeful Pentagonului: Nu există dovezi concrete că Iranul plănuia atacuri împotriva ambasadelor SUA
Şeful Pentagonului: Nu există dovezi concrete că Iranul plănuia atacuri împotriva ambasadelor SUA

Secretarul american al Apărării Mark Esper a declarat duminică că nu a văzut dovezi concrete din partea oficialilor din sectorul informaţiilor că Iranul se pregătea să atace patru ambasade americane, transmite Reuters.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.