Lupte între protestatari şi scutieri, în cel mai mare mall din Hong Kong

×
Publicitate

Sute de protestatari care cer demisia liderului executiv al metropolei Hong Kong s-au luptat cu scutierii chiar în incinta celui mai mare centru comercial din acest teritoriu chinezesc cu statut special.

Protestatarii au folosit umbrele, simbolul revoltei din Hong Kong, pe post de bastoane. Cu asemenea scene violente s-a încheiat o nouă manifestație, cu cel puțin zece mii de oameni, care au cerut mai multă democrație în fosta colonie britanică retrocedată Chinei, în 1997.

Hong Kong-ul este de peste o lună scena unui uriaş val de contestare, parte din acţiunea de respingere a unui proiect de lege ce a fost deja suspendat şi care viza autorizarea extrădărilor spre China. Acţiunea s-a extins cu cereri mai vaste pentru menţinerea unor realizări democratice precum cea privind stoparea eroziunii libertăţilor, în special a libertăţii de exprimare, şi a independenţei justiţiei de care ar trebui să se bucure teoretic, până în 1947, acest teritoriu, retrocedat în 1997 de către Londra Beijingului şi care dispune de un statut de semi-autonomie.

Beijingul a depus toate eforturile pentru a o susţine pe şefa executivului local Carrie Lam.

Pe lângă manifestaţiile paşnice uriaşe, confruntări violente au avut loc între poliţie şi o minoritate mai radicală. Parlamentul a fost vandalizat în iunie de sute de manifestanţi mascaţi, majoritatea tineri.

Citește și
Percheziții legate de dosarele Epstein. „Cutii” de dovezi au fost ridicate de la Lordul Peter Mandelson
Percheziții legate de dosarele Epstein. „Cutii” de dovezi au fost ridicate de la Lordul Peter Mandelson

Articol recomandat de sport.ro
Fabulos! Snoop Dogg a fluturat steagul României la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă
Fabulos! Snoop Dogg a fluturat steagul României la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă
Citește și...
Percheziții legate de dosarele Epstein. „Cutii” de dovezi au fost ridicate de la Lordul Peter Mandelson
Percheziții legate de dosarele Epstein. „Cutii” de dovezi au fost ridicate de la Lordul Peter Mandelson

Poliția Metropolitană efectuează percheziții la proprietățile legate de Peter Mandelson din Wiltshire și nordul Londrei, ca parte a anchetei privind acuzațiile de abuz în serviciu, după implicarea în dosarele Epstein.

Maia Sandu, despre raportul SUA: „Libertatea de expresie e pentru oameni, nu pentru conturi false”. Ce spune despre România
Maia Sandu, despre raportul SUA: „Libertatea de expresie e pentru oameni, nu pentru conturi false”. Ce spune despre România

Președinta Maia Sandu a comentat joi raportul Comisiei juridice a Camerei Reprezentanților din SUA, care critica presupuse presiuni asupra rețelelor sociale pentru cenzurarea conținutului în timpul alegerilor, inclusiv în Moldova.

Videoclipul modificat cu soții Obama înfățișați drept maimuțe, șters de Trump. „Cel mai rasist lucru pe care l-am văzut”
Videoclipul modificat cu soții Obama înfățișați drept maimuțe, șters de Trump. „Cel mai rasist lucru pe care l-am văzut”

Un videoclip considerat rasist în care Barack și Michelle Obama erau înfățișați ca maimuțe, distribuit de Donald Trump pe Truth Social, a fost șters după aproape 12 ore, în urma indignării stârnite inclusiv în rândul republicanilor.

Recomandări
Justiția, curată pe hârtie. Inspecția Judiciară neagă faptul că schimbările de completuri ar fi fost aranjate
Justiția, curată pe hârtie. Inspecția Judiciară neagă faptul că schimbările de completuri ar fi fost aranjate

Inspecția Judiciară susține, într-un raport, că a verificat acuzațiile din reportajul Recorder „Justiție Capturată” și nimic nu se confirmă.

SUA vor mineralele rare ale României. Ce zăcăminte critice ar fi de oferit în schimbul investițiilor de miliarde
SUA vor mineralele rare ale României. Ce zăcăminte critice ar fi de oferit în schimbul investițiilor de miliarde

Statele Unite vor să colaboreze cu România în domeniul materiilor prime critice pentru energie, tehnologie și apărare.

DNA la Primăria Sectorului 5. Anchetatorii bănuiesc că ar fi fost oferiți drept mită între 2.000 și 30.000 de euro
DNA la Primăria Sectorului 5. Anchetatorii bănuiesc că ar fi fost oferiți drept mită între 2.000 și 30.000 de euro

Procurorii DNA au descins și la Primăria Sectorului 5, pentru suspiciuni de corupție la cel mai înalt nivel.