Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lovitură de proporții pentru 'Ndrangheta. Mafia calabreză, îngenuncheată în Italia

Autorităţile italiene au anunţat marţi că au desfăşurat o operaţiune de amploare împotriva 'Ndrangheta, mafia calabreză, vizând 142 de persoane aparţinând în special clanurilor din Cosenza, active în traficul de droguri.

Inculpaţii, dintre care 109 au fost încarceraţi, 20 plasaţi în arest la domiciliu şi alţi 13 supuşi altor măsuri restrictive, sunt suspectaţi de diferite moduri de asociere cu 'Ndrangheta, trafic de droguri şi alte infracţiuni, potrivit unui comunicat al poliţiei, relatează AFP, citată de News.ro.

Operaţiunea a fost desfăşurată în zori de carabinieri, poliţişti şi agenţi specializaţi în infracţiuni economice, sub conducerea Parchetului antimafia din Catanzaro.

Persoanele arestate erau membri ai clanurilor istorice "Lanzino-Patitucci" şi "Zingari" din Cosenza, în regiunea sudică Calabria.

În timpul operaţiunii a fost arestat, de asemenea, un oficial al Guardia di Finanza - poliţia vamală şi financiară italiană.

Citește și
Ndrangheta
Peste 200 de membri ai grupării mafiote 'Ndrangheta condamnați în mega-procesul anului. S-au cerut 5.000 de ani de închisoare
'Ndrangheta, cea mai bogată şi mai puternică dintre mafiile italiene

Vincenzo Capomolla, procurorul general din Catanzaro, a declarat presei că grupurile mafiote "asfixiau" comercianţii şi antreprenorii din Cosenza, extorcând bani de la aceştia, deşi principala lor activitate era traficul de droguri, pentru care foloseau chiar şi minori.

"Traficul de droguri era una dintre modalităţile prin care 'Ndrangheta îşi exercita controlul asupra teritoriului", a declarat Capomolla. "Doar persoanele autorizate de organizaţia 'Ndrangheta puteau gestiona traficul de droguri, astfel încât orice activitate neautorizată era pedepsită nu doar financiar, ci şi fizic", a adăugat procurorul.

Cu sediul în Calabria, o regiune foarte săracă, 'Ndrangheta este cea mai bogată şi mai puternică dintre mafiile italiene, în special datorită monopolului său asupra traficului de cocaină în Europa. Prezentă în aproximativ patruzeci de ţări, 'Ndrangheta este stăpână în Italia, infiltrându-se şi corupând administraţia şi impunând-şi în acelaşi timp dominaţia de fier asupra populaţiei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult