Lavrov a anunțat că eliberarea Donbasului este prioritatea absolută a ”operațiunii speciale” din Ucraina

lavrov
Profimedia

Eliberarea Donbassului este o prioritate necondiționată în cursul operațiunii speciale ruse în Ucraina, iar locuitorii din teritoriile rămase vor trebui să-și decidă propriul viitor, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, scrie RIA Novosti.

Totodată, ministrul rus a transmis, în raport cu teritoriile Ucrainei unde se desfășoară operațiunea militară rusă că: „Locuitorii acestor regiuni ar trebui să-și decidă viitorul”. „Ei trebuie să decidă singuri în ce mediu vor continua să existe: în mediul creat de președintele Zelensky - interzicerea învățământului rusesc, a mass-media, a culturii, a folosirii limbii ruse în viața de zi cu zi - sau în altul, unde ei își vor putea crește copiii așa cum își doresc ei, nu cum brea Zelensky și echipa lui”, a adăugat Lavrov.

Lavrov spune că Putin nu este bolnav

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, duminică, pentru TF1, că preşedintele Vladimir Putin nu este bolnav, scrie News.ro.

Sănătatea preşedintelui Putin şi viaţa sa personală sunt subiecte tabu în Rusia, aproape niciodată menţionate în public.

Însă Lavrov a răspuns printr-un comunicat unei întrebări a TF1 cu privire la sănătatea lui Putin: “Nu cred că vreun om cu capul limpede poate vedea la această persoană semnele unei boli sau ale unei afecţiuni oarecare”.

Citește și
volodimir zelenski
Zelenski l-a dat afară pe şeful securității din Harkov: „Nu a muncit la apărarea oraşului, ci s-a gândit doar la el personal”

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 96. Luptătorii de la Azovstal riscă pedeapsa cu moartea, susțin separatiștii din Donețk

Citește și...

ȘtirilePROTV.ro v-au prezentat, luni, în format LIVE TEXT, cele mai importante evenimente cu privire la războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Zelenski l-a dat afară pe şeful securității din Harkov: „Nu a muncit la apărarea oraşului, ci s-a gândit doar la el personal”
Zelenski l-a dat afară pe şeful securității din Harkov: „Nu a muncit la apărarea oraşului, ci s-a gândit doar la el personal”

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a anunţat că l-a dat afară pe şeful Serviciului de Securitate al regiunii Harkov.

Mircea Geoană: NATO are dreptul să desfăşoare forţe în Europa de Est
Mircea Geoană: NATO are dreptul să desfăşoare forţe în Europa de Est

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat la sfârşitul săptămânii că, în contextul invaziei ruse în Ucraina, Alianţa Nord-Atlantică nu mai este legată de vechile sale angajamente faţă de Moscova de a nu desfăşura forţe în Europa de Est.

Recomandări
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PÎCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.

Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat
Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat

Jumătate de țară este sub un strat semnificativ de zăpadă. În multe zone, drumurile sunt curățate inutil, pentru că viscolul aduce zăpada la loc.

Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”

Ministerul de Externe chinez a acuzat Statele Unite de încălcare serioasă a dreptului internațional, după ce a confiscat două petroliere legate de Venezuela.