Laureata din acest an a premiului Nobel pentru Pace intră în greva foamei în ziua primirii distincţiei

Narges Mohammadi
AFP

Activista iraniană Narges Mohammadi, în prezent încarcerată în ţara sa, va începe o nouă grevă a foamei duminică, ziua în care va primi Premiul Nobel pentru Pace la Oslo, unde va fi reprezentată de copiii săi, a anunţat sâmbătă familia sa, potrivit AFP.

Mohammadi, care militează împotriva obligativităţii purtării hijabului şi a pedepsei cu moartea în Iran, va intra în greva foamei în solidaritate cu minoritatea religioasă Baha'i, doi dintre reprezentanţii acesteia aflându-se, de asemenea, în greva foamei, au declarat fratele şi soţul ei într-o conferinţă de presă în capitala norvegiană în ajunul ceremoniei Nobel.

Prin ziua aleasă pentru începerea grevei, aceea în care va primi premiul pentru pace, Mohammadi vrea să aducă în atenţia lumii această minoritate religioasă, cea mai mare din Iran. Comunitatea Baha'i fiind ţinta discriminării în multe domenii ale societăţii, potrivit reprezentanţilor săi.

Deţinută din 2021 în închisoarea Evin din Teheran şi cu o stare de sănătate fragilă, Narges Mohammadi a făcut deja o grevă a foamei de mai multe zile la începutul lunii noiembrie pentru a obţine dreptul de a fi transferată la spital fără a-şi acoperi capul.

Recompensată cu Premiul Nobel în octombrie pentru "lupta sa împotriva opresiunii femeilor din Iran şi pentru promovarea drepturilor omului şi a libertăţii pentru toţi", ea a fost arestată şi condamnată în mod repetat în ultimele decenii.

Citește și
Narges Mohammadi
Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace a sărbătorit alături de colegele de celulă. Cum a primit vestea

Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel se desfăşoară anual la 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea lui Alfred Nobel, în timp ce laureaţii sunt anunţaţi în prima săptămână din octombrie.

Copiii adolescenţi ai laureatei iraniene a Premiului Nobel pentru Pace Narges Mohammadi, încarcerată, se tem că nu îşi vor mai întâlni niciodată mama, dar s-au declarat mândri de lupta acesteia pentru drepturile femeilor, în timp ce se pregătesc să accepte premiul în numele ei duminică, relatează Reuters.

Narges Mohammadi este una dintre principalele protagoniste ale revoltei "Femeie, viaţă, libertate" din Iran. Mişcarea, în cadrul căreia femeile şi-au dat jos vălul, şi-au tăiat părul şi au manifestat în stradă, a fost declanşată de moartea, anul trecut, a unei kurde iraniene de 22 de ani, Mahsa Amini, după ce a fost arestată la Teheran pentru că nu a respectat codul vestimentar islamic strict. Protestul a fost sever reprimat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, aflată în închisoare, nu ar fi primită la spital pentru că refuză să poarte hijab
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, aflată în închisoare, nu ar fi primită la spital pentru că refuză să poarte hijab

Autoritățile penitenciare iraniene au blocat îngrijirea în spital a laureatei Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, după ce aceasta a refuzat să poarte hijab, susțin rudele femeii.

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace a sărbătorit alături de colegele de celulă. Cum a primit vestea
Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace a sărbătorit alături de colegele de celulă. Cum a primit vestea

Activista iraniană Narges Mohammadi, premiată cu Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2023 pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran, a sărbătorit fericita veste alături de colegele de celulă.

 

Povestea impresionantă a câștigătoarei Premiului Nobel pentru Pace. Nu și-a mai văzut copiii de șapte ani
Povestea impresionantă a câștigătoarei Premiului Nobel pentru Pace. Nu și-a mai văzut copiii de șapte ani

Ministerul iranian de Externe a condamnat vineri acordarea Premiului Nobel pentru Pace activistei pentru drepturile omului Narges Mohammadi, care este încarcerată, spunând că este o acţiune tendenţioasă ce urmăreşte politizarea premiului.

 

Recomandări
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich

După controversele legate de zborul întârziat al președintelui Nicușor Dan de la Paris, ministrul Apărării a venit cu explicații.

ANM: Vremea va deveni deosebit de rece în toată România. Ninsori, ger, polei și vânt puternic până pe 13 ianuarie
ANM: Vremea va deveni deosebit de rece în toată România. Ninsori, ger, polei și vânt puternic până pe 13 ianuarie

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Rusia a lovit în noaptea de joi spre vineri „ţinte strategice” din Ucraina cu ajutorul rachetei hipersonice Oreşnik, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, citat de AFP.