La câteva zile după ce dădea lecții României despre compromisurile Schengen, Bulgaria cedează în fața Ungariei. Ce a făcut
Parlamentul de la Sofia a votat luni eliminarea măsurii, care a intrat în vigoare la 13 octombrie. Taxa este de 20 de leva (10 euro) pe megawatt oră (MWh) de gaz transportat prin gazoductul TurkStream.
Iniţial, măsura era destinată să "reducă profiturile Gazprom", dar s-a dovedit complicat de implementat, iar gigantul rus nu a plătit niciodată suma datorată.
Budapesta şi Belgradul, dependente de hidrocarburile ruseşti şi nerăbdătoare să menţină legături cu Kremlinul, au denunţat decizia, spunând că este o "măsură ostilă care pune în pericol aprovizionarea cu energie a ambelor ţări".
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a ameninţat chiar că va bloca intrarea Bulgariei în Schengen dacă taxa va fi menţinută.
"Dacă Ungaria îşi respectă promisiunea, vetoul trebuie ridicat imediat", a declarat premierul Nikolai Denkov într-un interviu televizat.
Ce spunea premierul Bulgariei despre inconsecvența RomânieiDecizia Sofiei vine la câteva zile după ce premierul Nikolai Denkov dădea lecții României, despre care spunea că a dat dovadă de inconsecvență în relația cu Austria în demersul de accedere în Schengen.
”Din partea României, o dată vedem că se bate în masă, altă dată spunem – acceptăm imediat. Există o oarecare inconsecvență, dar sunt sigur că vom găsi un echilibru în pozițiile noastre”, spunea Denkov săptămâna trecută. Premierul adăuga faptul că Bulgaria nu va accepta nicio condiție suplimentară din partea Austriei, dar iată că, până la urmă, a făcut asta pentru Ungaria.
Aderarea la spaţiul de liberă circulaţie pare în sfârşit aproape pentru Bulgaria, care este membră a UE din 2007, comentează AFP.
Dintre cele două ţări refractare care s-au opus aderării sale anul trecut, Olanda a considerat săptămâna trecută că Sofia îndeplineşte condiţiile, în timp ce Austria şi-a relaxat poziţia.
Ea a lansat ideea a ceea ce a numit "Air Schengen", spunând că este pregătită să relaxeze regulile de trafic aerian pentru Bulgaria şi România dacă Bruxellesul consolidează frontierele externe ale UE.
Sursa: StirilePROTV, Agerpres
Dată publicare: 18-12-2023 17:16