Ungaria amenință Bulgaria că-i va bloca aderarea la Schengen dacă nu abrogă taxa pe gazul rusesc: "Ne vom opune prin veto"

×
Publicitate

Ungaria se va opune prin veto aderării Bulgariei la spaţiul Schengen dacă guvernul de la Sofia nu abrogă noua taxă pe tranzitul gazului rusesc, a transmis, sâmbătă, Ministerul maghiar de Externe.

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a transmis guvernului de la Sofia, prin intermediul unui comunicat, că Budapesta va bloca prin veto aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen dacă respectiva taxă percepută asupra principalei surse de aprovizionare cu gaz a maghiarilor rămâne în vigoare, notează Agerpres, care citează Reuters.

"Dacă ei pun în pericol pentru mult timp securitatea aprovizionării Ungariei cu energie, atunci noi vom opune veto intării lor în Schengen", a avertizat şeful diplomaţiei ungare.

Noul guvern bulgar, care este condus de premierul pro-occidental Nikolai Denkov a impus în luna octombrie o taxă de 20 de leva (10 euro) pe fiecare megawatt oră de gaz rusesc, pentru a diminua veniturile Rusiei în contextul războiului din Ucraina, deşi nu a existat la nivelul UE vreo decizie pentru impunerea unei asemenea taxe.

Ungaria consideră această nouă taxă ilegală şi nejustificată şi a cerut Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie împotriva Bulgariei, ceea ce nu s-a întâmplat. Serbia şi Macedonia de Nord au protestat la rândul lor faţă de impunerea acestei taxe de către Bulgaria.

Ungaria, ţară lipsită de ieşire la mare şi deci cu posibilităţi limitate de a se aproviziona cu gaze naturale lichefiate (GNL), este în continuare dependentă de gazul importat din Rusia. Gazul rusesc care tranzitează Bulgaria către Ungaria şi Serbia vine dinspre Turcia prin conducta TurkStream.

Premierul bulgar, care a motivat taxa impusă tranzitului rusesc prin creşterea veniturilor la bugetul de stat şi a susţinut că această taxă ar "echilibra" piaţa, a declarat săptămâna aceasta că Ungaria i-a trimis prin canale diplomatice semnale că ar putea bloca aderarea Bulgariei la Schengen şi a promis că o va abroga.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Proteste la Tel Aviv, după ce armata israeliană a ucis, din greșeală, trei ostatici deţinuţi de Hamas

Israelul plânge, sâmbătă, moartea a trei ostatici în Gaza, ucişi din greşeală, după ce trupele i-au confundat cu terorişti Hamas, anunţul armatei, care are remuşcări pentru acest incident "tragic", declanşând proteste la Tel Aviv vineri seară.

"A doua zi după". Opinie Al Jazeera: Cum va arăta Fâșia Gaza după încheierea războiului dintre Israel și Hamas

După o scurtă pauză de șapte zile, la sfârșitul lunii noiembrie, Israelul a reluat bombardamentele în Fâșia Gaza.

Reuters: Un dosar cu informaţii ultrasecrete despre Rusia lipseşte de la sfârşitul mandatului lui Trump

Un dosar care conţinea informaţii ultrasecrete care au contribuit la evaluarea americană potrivit căreia Rusia a încercat să influenţeze alegerile americane din 2016 în favoarea lui Donald Trump a dispărut din ultimele zile ale preşedinţiei acestuia.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.