Israelul anunţă că 8 ostatici vor fi eliberaţi joi şi 3 sâmbătă, ca parte a acordului de încetare a focului în Gaza

ostatici israel
Hostages and Missing Families Forum

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că opt ostatici reţinuţi în Gaza, cinci thailandezi şi trei israelieni, vor fi eliberaţi joi şi alţi trei israelieni vor fi eliberaţi sâmbătă, relatează AFP.

Această nouă serie de eliberări de ostatici va avea loc în schimbul eliberării unui număr mare de prizonieri palestinieni reţinuţi în Israel.

Soldatul Agam Berger, 20 de ani, civila Arbel Yehud, 29 de ani, şi Gadi Moses, un germano-israelian în vârstă de 80 de ani, vor fi eliberaţi joi la o oră neprecizată.

Identităţile lor au fost publicate cu acordul familiilor lor, care au fost informate după ce Israelul a primit lista ostaticilor din partea Hamas, potrivit unui comunicat al biroului lui Netanyahu.

Identităţile celor "cinci cetăţeni thailandezi" nu au fost dezvăluite.

Citește și
parada militara serbia, parada militara belgrad, armata serbia
Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu. Ce se va întâmpla cu cei care refuză încorporarea

Jihadul Islamic, un aliat al Hamas în Fâşia Gaza, a publicat luni seara o înregistrare video cu Arbel Yehud.

În imagini, tânăra, îmbrăcată într-un hanorac bleumarin cu glugă, părea foarte tulburată. Ea şi-a rostit numele, data de sâmbătă, 25 ianuarie, şi i-a cerut şefului guvernului israelian şi preşedintelui american Donald Trump să facă totul pentru a elibera ostaticii încă reţinuţi în Gaza.

Sâmbătă, trei bărbaţi urmează să fie eliberaţi într-un alt schimb cu deţinuţi palestinieni. Numele lor nu au fost făcute publice.

Israel şi Hamas au semnat un acord de încetare a focului, a cărui prima fază, intrată în vigoare la 19 ianuarie, prevede eliberarea de ostatici răpiţi pe 7 octombrie în schimbul deţinuţilor palestinieni reţinuţi de Israel, precum şi o creştere a ajutorului umanitar care intră în Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu. Ce se va întâmpla cu cei care refuză încorporarea
Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu. Ce se va întâmpla cu cei care refuză încorporarea

Serbia se pregătește să reintroducă serviciul militar obligatoriu, a anunțat președintele Aleksandar Vucic, conform presei sârbe.

Atac la Viktor Orban, după retrogradarea Budapestei la ”junk”: ”Absurd, meschin, incapabil”. Capitala Ungariei, 0 fonduri UE
Atac la Viktor Orban, după retrogradarea Budapestei la ”junk”: ”Absurd, meschin, incapabil”. Capitala Ungariei, 0 fonduri UE

Primarul Budapestei îl atacă dur pe Viktor Orban, după ce capitala Ungariei a fost retrogradată la ”junk”, adică nerecomandată investițiilor. Guvernul Orban este absurd, meschin și incapabil, a răbufnit edilul Gergely Karacsony.  

Statul din Europa care vrea să interzică rețelele sociale pentru cei sub 15 ani din anul școlar 2026
Statul din Europa care vrea să interzică rețelele sociale pentru cei sub 15 ani din anul școlar 2026

Guvernul francez vrea să interzică rețelele sociale pentru cei sub 15 ani începând cu noul an școlar din 2026, potrivit unui proiect de lege consultat de AFP și care urmează să fie dezbătut în viitorul apropiat în Parlament.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.