Israelul a lovit cu rachete Gaza, Siria şi Libanul, iar SUA au suplimentat echipamentele militare în Orientul Mijlociu
Surse medicale din Gaza au declarat că peste 50 de palestinieni au fost ucişi în atacurile aeriene israeliene care au avut loc peste noapte în enclava, pe care Israelul a pus-o sub ”asediu total” după o atacul transfrontalier din 7 octombrie al militanţilor Hamas care i-a traumatizat pe israelieni.
În Siria vecină, unde principalul susţinător regional al Hamas, Iranul, are o prezenţă militară, rachetele israeliene au lovit aeroporturile internaţionale din Damasc şi Alep, duminică dimineaţa, ucigând cel puţin doi lucrători, potrivit presei de stat siriene.
În sudul Libanului, unde Hezbollahul susţinut de Iran a schimbat focuri transfrontaliere cu Israelul, în sprijinul Hamas, Israelul a declarat că aeronavele sale au bombardat ţinte Hezbollah sâmbătă.
Hezbollah a anunțat că şase dintre luptătorii săi au fost ucişi, notează Reuters, citată de News.ro.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken l-a avertizat pe prim-ministrul interimar al Libanului că populaţia libaneză ar fi afectată dacă ţara sa ar fi atrasă în războiul Israelo-Hamas, a declarat Departamentul de Stat.
Odată cu creşterea violenţei în jurul graniţelor sale, Israelul a adăugat duminică 14 comunităţi aflate în apropiere de Liban şi Siria, la planul său de evacuare din nordul ţării.
Israelul a început atacuri aeriene necruţătoare asupra Gaza, în sud-vestul său, după ce oamenii înarmaţi Hamas au trecut graniţa şi au efectuat un atac şoc în comunităţile din apropiere, ucigând 1.400 de oameni, în principal civili, şi luând 212 ostatici în Gaza.
Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat sâmbătă că atacurile aeriene şi cu rachete ale Israelului au ucis cel puţin 4.385 de palestinieni, inclusiv sute de copii, în timp ce peste un milion din cele 2,3 milioane de persoane aflate pe acest teritoriu mic sunt strămutate.
Americanii își sporesc prezența în Orientul MijlociuSecretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că Washingtonul va trimite mai multe mijloace militare în Orientul Mijlociu în sprijinul Israelului şi va întări poziţia de apărare a SUA în regiune, în urma ”escaladărilor recente ale Iranului şi ale forţelor sale proxy”, o referire la Hezbollah şi militanţii islamişti palestinieni.
Un sistem Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) şi batalioane suplimentare de sisteme de apărare antiaeriană Patriot vor fi trimise în regiune şi mai multe forţe vor fi puse în aşteptare, a spus Austin.
Washingtonul a desfăşurat deja o cantitate semnificativă de putere navală în Orientul Mijlociu, în ultimele săptămâni, inclusiv două portavioane, navele lor de sprijin şi aproximativ 2.000 de marini.
Dronele şi rachetele au vizat două baze militare care găzduiesc forţele americane în Irak, săptămâna trecută, cel mai recent dintr-o serie de atacuri după ce militanţii irakieni au avertizat Washingtonul să nu intervină pentru a sprijini Israelul împotriva Hamas în Gaza.
Israelul a adunat tancuri şi trupe în apropierea graniţei îngrădite din jurul Gazei, pentru o invazie terestră planificată, care are ca scop anihilarea Hamas, în urma a mai multe războaie neconcludente care datează de la preluarea puterii acolo în 2007, după ce Israelul a pus capăt unei ocupaţii de 38 de ani.
”Vom merge în Fâşia Gaza... pentru a distruge agenţii Hamas şi infrastructura Hamas”, a declarat, sâmbătă, şeful de stat major-locotenentul Herzi Halevi trupelor.
Elaborând strategia Israelului în declaraţiile adresate duminică la Fox TV, purtătorul de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a spus că scopul este ”să avem un Hamas slăbit, obosit şi dislocat, în pregătirea următoarei etape a operaţiunilor militare”.
”Ipoteza noastră de lucru”, a spus el, ”este că Hamas a pregătit câmpul de luptă, că există diferite dimensiuni ale războiului pregătite pentru noi – în special tuneluri – şi că Hamas, cel puţin în prima şi etapele intermediare, va lupta şi provoca pierderi grele asupra (forţelor israeliene)”.
Aripa armată a Hamas a declarat că a lansat duminică rachete spre Tel Aviv. Nu a existat nicio inoirmaţie imediată despre pagube sau victime.
În timp ce Israelul continuă bombardamentele zilnice care au devastat zonele din enclava dens populată, palestinienii au spus că au primit avertismente militare israeliene reînnoite să se mute din nordul spre sudul Gazei, pentru a evita cel mai mortal teatru al războiului.
Ei au spus că pliantele militare aruncate pe teritoriul îngust, de doar 45 km lungime, conţineau avertismentul suplimentar că ar putea fi identificaţi ca simpatizanţi ai unei ”organizaţii teroriste”, dacă rămân pe loc.
”Pentru propria dumneavoastră siguranţă, deplasaţi-vă spre sud. Vom continua să atacăm în zona oraşului Gaza şi vom spori atacurile”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al armatei israeliene contraamiralul Hagari.
Oamenii din Gaza spun că drumul spre sud rămâne extrem de riscant, pe fondul atacurilor aeriene şi că zonele sudice au fost, de asemenea, bombardate.
Multe familii care au părăsit Gaza în sud au spus că şi-au pierdut rude în timpul atacurilor aeriene israeliene din sud.
Tensiuni din ce în ce mai mari în CisiordaniaÎn Cisiordania ocupată de Israel, unde violenţa a crescut şi ea, avioanele israeliene au lovit un complex de sub o moschee din tabăra de refugiaţi Jenin, duminică dimineaţa, despre care armata a spus că este folosită de militanţii palestinieni pentru a organiza atacuri.
Forţele israeliene au ucis un al cincilea palestinian în Cisiordania peste noapte, ridicând numărul morţilor acolo la 90 de la începutul războiului, a anunţat duminică ministerul palestinian al Sănătăţii.
Primul convoi de ajutor umanitar permis în Gaza de la izbucnirea războiului a sosit sâmbătă prin punctul de trecere a frontierei din sudul Rafah din Egipt.
Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că acel convoi de 20 de camioane a adus provizii salvatoare, care vor fi primite de Semiluna Roşie Palestiniană.
Dar oficiul umanitar al ONU a spus că volumul de mărfuri care au intrat a fost de doar 4% din media zilnică a importurilor în Gaza înainte de ostilităţi şi o fracţiune din ceea ce era necesar în enclavă, unde majoritatea oamenilor depind de ajutorul umanitar.
Preşedintele american Joe Biden, un susţinător ferm al Israelului, a aplaudat sosirea ajutorului după zile de negocieri intense.
El a spus că Statele Unite sunt angajate în mai multe negocieri pentru a se asigura că mai mult ajutor ajunge la palestinienii care rămân fără alimente, apă, medicamente şi combustibil în Gaza.
O explozie mortală la spitalul Al-Ahli din Gaza de marţi a fost cauzată probabil de o rachetă trasă din Gaza, nu de un atac aerian israelian, a declarat departamentul de apărare al Canadei, ajungând la concluzii similare cu Israelul, SUA şi Franţa.