Germania a transmis condoleanţe la peste 24 de ore după anunţul decesului preşedintelui iranian Ebrahim Raisi
"Transmitem condoleanţe guvernului Republicii Islamice Iran şi familiilor celor care au murit în accident", a scris cancelarul german într-un mesaj adresat vicepreşedintelui iranian Mohammad Mokhber, care a devenit preşedintele interimar al ţării. Reacţiile ţărilor occidentale la moartea liderului iranian au rămas foarte sobre, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, atrăgând critici pentru că au transmis, luni dimineaţa, mesaje de condoleanţe după moartea preşedintelui iranian Raisi şi a ministrului său de externe, Hossein Amir-Abdollahian.
Ebrahim Raisi, personaj controversatDr. Sanam Vakil - Chatham House: „Raisi nu era un lider carismatic sau o persoană puternică în stat, dar era extrem de important datorită loialității sale față de sistem. Era un apropiat al liderului suprem și al Corpului Gărzii Revoluționare Islamice. Iranul abia a avut alegeri parlamentare, iar prezența la vot a fost extrem de scăzută, mai scăzută ca niciodată în întreaga istorie de 45 ani a republicii islamice”.
Raisi, în vârstă de 63 de ani era cunoscut drept un protejat al liderului suprem iranian, Ali Khamenei, și era văzut drept un potențial înlocuitor al ayatollahului, care are 85 de ani.
Totodată, era un personaj controversat, criticat și acasă, dar mai ales peste hotare, pentru linia dură, antioccidentală, pe care a susținut-o de-a lungul timpului.
Jon Gambrell, director de știri AP pentru Golf și Iran: „(Raisi) a susținut eforturile Iranului de a îmbogăți uraniu până la pragul de armă nucleară. Numele lui e legat și de represiunile forțelor de securitate după moartea Mahsei Amini, în 2022, care a scos sute de mii de protestatari pe străzi, apoi a dus la sute de morți și zeci de mii de arestări. Raisi este cunoscut și pentru execuția a mii de prizonieri în 1988, la sfârșitul războiului dintre Iran și Irak”.
Potrivit presei de la Teheran, există un protocol de succesiune clar în ceea ce-l privește pe Ebrahim Raisi. Documentul prevede că vicepreședintele Mohammad Mokhber va prelua atribuțiile sale și va organiza alegeri prezidențiale anticipate, în termen de cel mult 50 de zile.
Sursa: Agerpres
Etichete: iran , germania , presedinte , accidente aviatice , Ebrahim Raisi
Dată publicare: 21-05-2024 16:13