Furtul de piese din tezaurul dacic. Celebrul clan Remmo s-ar putea afla în spatele jafului de la Muzeul Drents

×
Codul embed a fost copiat

Poliția olandeză nu exclude existenţa unui al patrulea hoț, şi nici implicarea unor români în jaful de la Muzeul Drents, dar în atenția anchetatorilor a intrat și celebrul clan Remmo din Germania.

Furtul celor patru piese dacice de mare valoare din Muzeul Drents, din Assen, a pus pe jar Europa. Acum, polițiștii din Țările de Jos și cei din România nu exclud ca în spatele jafului să se afle infractori străini și că a fost un jaf foarte bine țintit, având ca obiectiv principal Coiful de aur de la Coțofenești.

Ar putea fi vorba despre români, dar este menționat și celebrul clan Remmo din Germania, un clan libanezo-kurd care a comis mai multe furturi spectaculoase de artă pe teritorul german în ultimii ani, notează De Telegraaf.

Potrivit cotidianului batav, autorii jafului ar fi putut fugi deja în Germania.

Altfel, mașina cu care hoții au fugit după jaful de la muzeu a fost găsită arsă lângă Rolde, la circa 7 kilometri de instituția din Assen. Autovehiculul a fost furat din Alkmaar pe 23 sau 24 ianuarie. Poliția a primit până acum cel puțin șaizeci de informații cu privire la jaf, iar o echipă formată din 20 până la 35 de ofițeri de poliție lucrează la acest jaf care a devenit o știre mondială.

Citește și
muzeu drents coif cotofenesti
Măsurile de securitate ale Muzeului Drents, testate de hoții aurului dacic încă din 2024. Vizitator român: „Nu am văzut pază”

„E un act terorist”

Emanuel Viorel Petac, preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, a declarat în conferinţa de presă, care a avut loc, duminică, la Muzeul Naţional de Istorie a României, că furtul celor patru obiecte din patrimoniul românesc este "un act terorist" şi că „trebuie să conştientizăm cu toţii că s-a intrat într-o etapă nouă de infracţionalitate”.

„E un act terorist. Trebuie să conştientizăm cu toţii că s-a intrat într-o etapă nouă de infracţionalitate. Dacă cineva ajunge să pună bombă, să arunce în aer peretele unui muzeu ca să fure dinăuntru, conştientizăm această nouă realitate şi trebuie să ne adaptăm. E de o gravitate incredibilă pentru că este vorba de profesionalizarea reţelelor. Despre valoarea şi recuperarea valorii de asigurare, cred că este irelevantă. Din punctul nostru de vedere, nu contează banii, care, sigur că trebuia să existe, ca să asigure bunul, dar esenţiale sunt artefactele. Nu e doar patrimoniu, sunt piese de valoare universală. Este vorba de o pagubă pentru umanitate”, a afirmat Petac.

„Piesele erau expuse în două vitrine. Coiful, singur, era într-o vitrină şi la câţiva metri de el, între ele existând alte vitrine cu piese, cele trei brăţări. O a patra brăţară era expusă în zona de intrare în expoziţie, unde era prezentată istoria României, istoria Daciei, hărţi mobile, era o expoziţie digitală, şi fiecare epocă sau fiecare civilizaţie era reprezentată printr-un obiect foarte caracteristic. În cazul civilizaţiei dacice, era o brăţară, aceea a scăpat”, a explicat managerul MNIR expunerea obiectelor la Muzeul Drents.

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României a declarat, duminică într-o conferinţă de presă, că asigurarea generală pentru toată expoziţia de la Muzeul din Drents se ridică la peste 30 de milioane de euro. Ernest Oberländer-Târnoveanu a precizat că nu poate „dezvălui la ce nivel se ridică asigurarea pentru piesele furate, respectiv Coiful de Aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice din aur.

Directorul Muzeului Naţional a explicat că asiguratorul este o mare companie olandeză şi a dat asigurări că aceasta a făcut „toate cercetările ca să fie convins că patrimoniul este păstrat în mod corespunzător pe toată perioada expunerii”.

„Ceea ce s-a întâmplat este ieşit din comun. Este primul atentat cu exploziv, primul jaf în care s-a folosit exploziv în cazul unui muzeu european. Deci s-a intrat în clădire din afară, folosind exploziv”, a mai spus directorul MNIR, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
De Telegraaf: A fost găsită mașina cu care au fugit hoții după ce au furat aurul dacic din Muzeul Drents
De Telegraaf: A fost găsită mașina cu care au fugit hoții după ce au furat aurul dacic din Muzeul Drents

Poliția din Țările de Jos a oferit noi informații despre jaful din Assen. Mașina cu care hoții au fugit după ce au furat cele patru piese de aur din tezaurul dacic expus la Muzeul Drents a fost găsită arsă.

Măsurile de securitate ale Muzeului Drents, testate de hoții aurului dacic încă din 2024. Vizitator român: „Nu am văzut pază”
Măsurile de securitate ale Muzeului Drents, testate de hoții aurului dacic încă din 2024. Vizitator român: „Nu am văzut pază”

Politia din Olanda are un cerc de suspecți pentru jaful comis la muzeul din Assen, de unde hoții au furat artefacte din tezaurul dacic, faimosul Coif din aur de la Coțofenești și trei brățări dacice.

Directorul MNIR explică de ce piesele din tezaurul dacic au fost expuse în Muzeul Drents. Avantajele instituției din Assen
Directorul MNIR explică de ce piesele din tezaurul dacic au fost expuse în Muzeul Drents. Avantajele instituției din Assen

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României a declarat, duminică într-o conferinţă de presă, că asigurarea generală pentru toată expoziţia de la Muzeul din Drents se ridică la peste 30 de milioane de euro.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.