Fostul consilier al lui Trump Steve Bannon va fi inculpat pentru fraudă la New York
Chiar înainte de a ajunge, în cursul dimineţii, la biroul procurorului din statul New York pentru districtul Manhattan, Alvin Bragg, Bannon a denunţat într-un comunicat „o urmărire judiciară fabricată împotriva lui, cu 60 de zile înainte de alegeri”, referindu-se la scrutinul de la jumătatea mandatului.
În faţa palatului de justiţie din sudul Manhattanului, unde s-au adunat numeroase camere de televiziune, el a declarat pentru CNN că este „persecutat” de justiţia new-yorkeză, ai cărei principali magistraţi, Letitia James şi Alvin Bragg, provin din Partidul Democrat.
Această figură a populismului de dreapta din SUA, consilier la Casa Albă al preşedintelui republican Trump (2017-2021) până în vara lui 2017, urma să fie inculpată la începutul după-amiezii, după cum a anunţat într-un comunicat procurorul Alvin Bragg. Asociaţia 'We Build the Wall' ar urma să fie de asemenea inculpată.
O conferinţă de presă a lui Alvin Bragg şi Letitia James, procuroarea generală a acestui stat, era prevăzută la ora locală 13.00 (17.00 GMT), urmată de „inculparea” lui Bannon în faţa unui tribunal din statul New York.
Potrivit CNN, care îl citează pe avocatul Robert Costello, fosta eminenţă cenuşie a lui Donald Trump ar urma să pledeze „nevinovat”.
Potrivit presei, este vorba despre aceeaşi afacere care i-a adus în 2020 lui Bannon o primă inculpare pentru fraudă din partea justiţiei federale a SUA.
Fostul consilier al Casei Albe a fost arestat în august 2020, fiind acuzat că împreună cu alţi trei protagonişti a escrocat şi deturnat o parte din cele 25 de milioane de dolari primite de la donatori pentru a construi un zid între SUA şi Mexic, o promisiune de campanie a lui Donald Trump, ales în noiembrie 2016.
Însă Steve Bannon nu a fost niciodată judecat de un tribunal pentru că a fost graţiat de Donald Trump pe 19 ianuarie 2021, cu o zi înainte de a părăsi Casa Albă pentru a-i lăsa locul democratului Joe Biden.
Miercuri, fostul consilier al lui Trump a criticat „o politizare partizană a justiţiei penale”.
Această inculpare penală intervine la şase săptămâni după ce Bannon a fost găsit vinovat de un tribunal federal din Washington de obstrucţionarea prerogativelor anchetei Congresului. El a refuzat să coopereze cu comisia parlamentară de anchetă privind asaltul de la Capitoliu de pe 6 ianuarie 2021.